Pe internet au aparut de cateva zile imagini deocheate în care protagonista părea a fi Delia, iar acum artista a rabufnit si a decis să facă lumină în acest caz. Este sau nu ea in acel videoclip?
Cântăreața a postat o multime de instastories în care le-a declarat fanilor că imaginile care umblă pe internet nu au nicio legătură cu ea. Potrivit Deliei, fața sa a fost decupată dintr-o fotografie pe care a încărcat-o pe contul său de socializare și a fost lipită pe corpul unei actrițe de filme pentru adulti.
„Amuzant, dar nu, am descoperit și după ce poză au făcut toată treaba asta, pentru că am recunoscut machiajul și lumina și mi-am dat seama cine a făcut acel machiaj… (…) Nu e amuzant deloc, pentru că, chestia asta se poate duce foarte departe. (…) Ți se poate întâmpla ție, i se poate întâmpla mamei tale, copilului tău, ceea ce ar fi absolut groaznic și poți fi manipulat în așa fel încât să pară că ai spus ceva politic, ceva ce bineînțeles e fals, pentru că se lucrează și la chestia asta cu vocea acum. Filmulețul în cauză nu are sunet. V-am spus, e făcut aici” a spus Delia.
Extrem de suparata pe cei care au dat crezare acelor filmulete, după ce a analizat amănunțit imaginile, Delia a observat că există numeroase erori care dau de gol veridicitatea filmării.
„Din fericire, trăiesc în România și probabil că aici tehnologia nu a evoluat atât de mult, pentru că filmulețul în cauză are niște defecte monstruoase, ca să zic așa, adică aplicația aceea efectiv sare de pe față când actrița se mișcă mai brusc și se vede că e fals. Bine, văd oamenii cu puțină… cu un pic de inteligență peste. Majoritatea probabil că nu înțeleg despre ce este vorba, văd o imagine și nu se uită atent la detalii și la faptul că fața e nenaturală, mișcatul ochilor este nenatural și este desprins parcă dintr-un film de groază. O să încerc să vă arăt imaginile cumva cenzurate și o să apropii totul pe chip, pe față”, a mai spus artista.