Delia este recunoscută ca fiind această exponentă a luxului și a opulenței. Artista locuiește într-un penthouse uimitor dintr-un cartier de lux din capitală și nu se uită la bani. Cei care o cunosc pe jurata ”X Factor” știu că aceasta aruncă cu banii-n stânga și-n dreapta pe vacanțe și haine de brand.

Delia îmbină utilul cu plăcutul

Delia este într-o formă de zile mari, iar asta se datorează sportului și alimentației. Artista postează des pe Instagram filmulețe din timpul antrenamentelor. Deja toată lumea știe că juratul de la ”X Factor” are același antrenor ca și Smiley. Atunci când nu poate sau nu are timp pentru antenamentele zilnice, Delia are o altă variantă. Vedeta merge la plimbare prin Capitală cu bicicleta. Cum fiecare lucru pe care îl deține ea este scump, fanii se așteptau ca bicicleta să nu facă nici ea excepție.

Ei bine, contrar așteptărilor, Delia se plimbă pe străzile din București cu o bicicletă care costă 1.500 de lei. Este un preț normal pe piața din România și se pare că artista nu a fost dispusă să dea mai mult. Vedeta i-a surprins pe toți cu această achiziție, mai ales că toată lumea se aștepta să nu facă rabat de la lux și aroganțe.

Delia face senzație cu bicicleta prin Capitală. Câți bani a dat artista pe vehiculul cu două roți?sursa foto: ProFM

Jurata ”X Factor” aruncă banii pe alte ”vicii”

Delia duce o viață lipsită de griji, iar din penthouse-ul ei, sigur lumea se vede altcumva. Artista a muncit din greu pentru a-și crea imaginea și confortul de acum, iar dacă privește retrospectiv, cu siguranță a meritat tot efortul. Artista a avut norocul de a-l întâlni pe Răzvan, sufletul ei pereche care este mereu alături de ea.Delia are o garderobă impresionantă în care se regăsesc piese vestimentare de brand și nu numai. Artista aruncă o avere pe accesorii nonconformiste și pe încălțări. Faptul că este mâna spartă și că nu rezistă tentației o știu și cei din familia ei.

”Delia nu are nicio treabă cu banii. Când se termină, pune mâna pe telefon și sună la Răzvan să-i pună bani pe card. E risipitoare Delia, e pe lux și opulență, mai ales cu vacanțele”, a spus mama Deliei într-o emisiune tv.