De mai bine de șapte ani, Delia face parte din juriul de la „iUmor”. Emisiunea a lansat pe bandă rulantă comedianți, dar se pare că misiunea de jurat nu este deloc una ușoară. Tocmai de aceea, artista a decis să pună punctul pe i și să spună de ce a ajuns la un nivel de saturație în ceea ce privește glumele pe care le tot aude în ultima vreme.
„iUmor” este emisiunea care a pus-o pe Delia în ipostaza de jurat. De 7 ani de zile, artista a asistat la glume pe bandă rulantă, unele mai bune, altele mai puțin bune. Însă, se pare că ce este prea mult strică, așa că vedeta a recunoscut că, în mare parte, nu prea mai gustă din glumele pe care le aude.
Fiind de atâția ani la masa juriului, artista a auzit unele glume repetate, iar tematica lor este cam aceeași. Însă, un subiect o irită pe Delia foarte tare atunci când îl aude, chiar spus și sub formă de glumă. Și anume, violența domestică.
Delia nu mai gustă glumele proaste
În România, violența domestică este un fenomen îngrijorător, dar se pare că stand up-erii și comedianții se folosesc de asta pentru a face glume. Deși de fiecare dată publicul râde la astfel de glume, Delia nu mai este deloc de acord cu ele și cred că ar trebui evitate.
„Tu, glumind despre chestia asta, nu faci decât să amplifici, într-o țară care are probleme reale la capitolul ăsta. Noi avem probleme cu violența domestică. Atunci, du-te Dracului și nu încuraja prin glumele tale de doi bani, de rahat treaba asta. Pentru că o să înțeleagă toți oligofrenii că e ok. <<Dacă se râde, lasă, domne’, că așa mai trebuie femeia, bătută un pic??>>”, a spus Delia în podcastul lui Gojira.
Artista nu spune că nu sunt bune, doar că unele persoane pot înțelege mesajul greșit, iar de aici, până la creșterea ratei violenței mai este doar un pas. Iar acesta nu este singurul subiect care o irită destul de tare.
În ultima vreme, Delia și-a manifestat cu subiect și predicat poziția față de roast-urile de la „iUmor”. Artista s-a săturat să se facă mișto de ea sau de alte nume din showbiz și a punctat faptul că nu mai tolerează astfel de adevăruri spuse în glumă.