Delia a dat vestea ce mare! Fanii artistei au fost în extaz

Delia a dat vestea ce mare, iar fanii ei s-au bucurat enorm când au auzit despre ce este vorba. Se pare că Delia știe cum să își ia fanii prin surprindere cu fiecare ocazie. Mai mult de atât, după ce le-a povestit fanilor despre fericita întâmplare, aceștia au felicitat-o. Comentariile au început să vină într-un număr câte mai mare pe rețelele sociale ale frumoasei artistei.

Ce veste le-a dat Delia fanilor?

Vestea că primul concert drive-in  din România s-a anulat a fost una extrem de grea; atât pentru Delia, cât și pentru fanii vedetei. Artista era nerăbdătoare să urce pe scenă și tot ce voia era să își susțină concertul mult dorit. Acest lucru nu s-a întâmplat, așa că a găsit o altă soluție. Delia nu a vrut să își dezamăgească admiratorii, așa că pe  pe 5, 6 și 7 iunie va susține show-uri la Verde Stop Arena din Capitală, începând cu ora 20:00.

Delia a dat vestea ce mare prin intermediul unor postări din mediul online. După ce a promovat evenimentul în mediul online, se pare că biletele s-au epuizat; chiar dacă prețul acestora era destul de piperat. Cel mai ieftin a costat 290 de lei, în timp ce, un tichet la VIP este 490 de lei, iar unul la Ultra VIP, 990 de lei. Cu toate acestea, fanii artistei își doresc să o vadă, așa că au cumpărat biletele imediat ce s-au pus în vânzare. Se pare că nu doar Deliei îi este dor să fie pe scenă, ci și fanilor le extrem de dor de ea.

“După ce concertul drive-in programat pe 31 mai la Romexpo n-a mai putut avea loc din cauza regulilor impuse de autorități, Delia a decis schimbarea formatului și a locației, mutând tot conceptul în oaza de verdeață din mijlocul orașului, la Verde Stop Arena din București.”, au declarat organizatorii spectacolului, relatează playtech.ro.

Celebrități/ protest, Halsey

Ariana Grande, Halsey și alte celebrități au participat la proteste!

Monica Gabor are o nouă meserie! Cu ce se ocupă în SUA