Deea Codrea recunoaște că viața ei nu mai este deloc la fel după ce a deveni mămică. Vedeta are alte priorități acum și, așa cum era de așteptat, copilul este pe primul loc. Fiind un om al online-ului, tot în online a trăit primele bucurii de mămici, dar s-a lovit și de primele critici.
Deea Codrea i-a cucerit pe toți cu felul ei de a fi și cu rafinamentul de care dă dovadă. Vedeta a participat la „Bravo, ai stil! Celebrities” și le-a demonstrat tuturor cât de stăpână este pe abilitățile ei stilistice. Chiar dacă nu a ajuns în finală, influencera a câștigat inimile celor de acasă.
Imediat după terminarea concursului, Deea Codrea s-a axat foarte mult pe viața personală. Vedeta și-a dorit o familie și un partener care să o completeze și se pare că a găsit. Influencera nu a vorbit niciodată prea mult despre acest subiect, ci a lăsat ca fanii să descopere frânturi din viața ei.
Deaa Codrea a avut parte de sprijinul iubitului ei
De departe, cel mai important moment din viata ei a fost acela în care l-a adus pe lume pe micuțul ei. Deea a trăit emoții uriașe și recunoaște că totul a căpătat un alt sens acum. Evident, viața de mămică nu are doar părți bune. În online, vedeta s-a lovit de multe bariere, unele dintre ele ridicate chiar de femei.
„Există multă presiune, începând cu a arăta cum arătai înainte. Eu am primit foarte des pe Instagram întrebarea aceasta, „Dar câte kilograme ai luat?”.
Nu este despre asta. Adică stați puțin, nici măcar nu am ajuns la capătul sarcinii. Vreți să dau un reminder în fiecare zi cu câte kilograme am luat?”
În timp, Deea Codrea a învățat că niciodată nu va fi pe placul tuturor. Tocmai de aceea, vedeta a început să trateze cu superficialitate toate criticile și să se bucure doar de energia pozitivă.
„Cred că este mai ușor ca atunci când privești din afară să te intereseze cumva doar lucrurile superficiale. Nicicum nu este bine, dacă este să te raportezi tot timpul la ce zic ceilalți.
Punctual, presiunea care are legătură cu recuperatul după naștere, nu am avut-o pentru că, genetic, sunt genul de om care reușește să slăbească foarte ușor. Chiar și așa, există presiune”, a declarat Deea Codrea pentru ego.ro.