În acest weekend România a ratat calificarea în Cupa Federațiilor de Tenis, pierzând barajului în fața Rusiei cu scorul de 2-3. Florin Segărceanu, antrenorul româncelor, se declară mulțumit de prestația fetelor, mai ales cele debutante și consideră ca ar fi fost o minune să câștige.
Jucătoarele Gabriela Ruse, Jaqueline Cristian și Ana Bogdan consideră această dispută un lucru pozitiv pentru România, chiar dacă a fost o înfrângere.
„M-am simțit foarte bine (n.r. în meciul cu Veronika Kudermetova). Am intrat pe teren foarte hotărâtă, m-am bucurat foarte mult de joc, de sansa pe care am avut-o și am crezut în ea până la capăt. […] A fost un meci foarte intens (n.r. partida de dublu), ne-am bucurat foarte mult să fim acolo. Atmosfera a fost foarte bună, noi am intrat foarte motivate, dar probabil s-a simțit un pic și oboseala, în ceea ce mă privește. Adversarele au jucat foarte bine. Sincer, nu pot să ne reproșez ceva, ele au ridicat foarte mult nivelul și a fost, până la urmă, o luptă care s-a încheiat bine pentru ele. Ne-am dorit foarte mult victoria, am dat tot ce am putut dar nu a fost să fie ziua noastră. […] Încă sunt la stagiul de procesare a tot ce s-a întâmplat astăzi. Au fost foarte multe emoții, o experiență total nouă; m-am bucurat foarte mult pentru ce s-a întâmplat, apoi mi-am dorit mult victoria la dublu. Ne pare rău că am pierdut 3-2 și că nu s-au legat lucrurile la dublu, dar vă pot spune că am învățat foarte multe din ziua asta, plec de aici cu o încredere foarte mare și sper să revin în echipa de Fed Cup”, au fost cuvintele Jaquelinei Cristian.
„Și eu m-am simțit foarte bine pe teren azi, de altfel ca întotdeauna atunci când joc cu Jaqueline. Așa cum am spus după victoria din semifinala de la București, că ne dorim foarte mult să fim în echipa de Fed Cup, se pare că am reușit. Eu cred că am făcut o treabă bună, în condițiile date. Jaqueline a jucat foarte bine astăzi, ca și Ana, care, din păcate, n-a reușit să caștige. Însă rămânem unite, ne dorim să jucăm din ce în ce mai bine și, de ce nu, să formăm din nou o echipă pentru România. […] M-am simțit foarte bine în timpul meciului de dublu. E adevarat, de dimineață nu m-am simțit absolut deloc bine și, tocmai de asta, i-am spus Jaquelinei ca trebuie sa fie pregătită de joc. Ma bucur foarte mult că am avut ocazia de a juca meciul decisiv, dar n-a fost să fie, efectiv. Am avut multe șanse, ele au jucat foarte bine, dar și noi am jucat bine… am fost super-aproape de victorie. Îmi pare rău că n-am reușit să producem surpriza și nu am cuvinte. Cred că data viitoare, dacă voi fi convocată, o să mă descurc mult mai bine”, a declarat Gabriela Ruse.
„E foarte tare domnul Boc, e mereu foarte activ, îl vedeam acolo bătând la tobă, energia lui este incredibilă. Îi mulțumim pe această cale. Contează mult o astfel de susținere. Atmosfera a fost incredibilă, am văzut cum se umplea arena cu fiecare minut. A fost o energie care nu poate fi descrisă în cuvinte. Oamenii din sală m-au condus spre victorie. Mi-au dat acel impuls în momentele în care eram dominată”,a declarat Ana Bogdan.