Un copil de doar 4 ani, din județul Vrancea, a murit pe masa de operație, la Spitalul Județean din Focșani, după o operație banală de hernie inghinală. Părinții micuțului acuză medicii de malpraxis.

Totuși, medicii care l-au tratat pe copil spun că în timpul intervenției chirurgicale au respectat toate procedurile și nu își pot explica de ce băiețelul a murit.

Tatăl băiețelului de 4 ani povestește cum au decurs ultimele zile din viața fiului lui

Miercurea trecută, pe 4 mai, copilul a fost operat de hernie inginală. Intervenția chirugicală a doar 15 minute. După, starea băiatul băiatului s-a înrăutățit. Avea dureri mari în zona abdominală, iar părinții au sunat imediat la medic.

„Am sunat-o și dânsa a zis să îi dăm un Nurofen și în caz că se întâmplă ceva să mergem cu el din nou în spital”, spune Laurențiu Gheorghe, tatăl copilului, citat de ObservatorNews.

Văzând că durerile sunt din ce în ce mai mari. Atunci, părinții au decis să meargă cu el la Camera Primiri Urgențe, joi seara. Chirurgul a hotărât să intre imediat cu el în sala de operație.

„S-a uitat și spune: ia uite ce hematom a făcut! Exact așa a spus”, mai spune tatăl băițelului. Din păcate, copilul a intrat în stop cardio-respirator chiar pe masa de operație. Medicii nu l-au mai putut salva.

„Totul era în ordine și în parametri normali. Manevrele de resuscitare au durat 2 ore jumătate aproape 3, s-a făcut aproape tot ce trebuie ca să răspundă la manevrele de resuscitare”, a declarat Daniela Ciobanu, medic anestezist.

Declarațiile șocante ale tatălui unui copil de 4 ani, mort după o operație banală: „A greșit, a atins un vas de sânge”
social media

Părinții copilului acuză medicii de malpraxis

Familia băiatului susține că vina aparține medicilor și îi acuză de malpraxis. Înainte să între în operație era perfect sănătos. Mai mult decât atât, familia băiatului susține că acesta nu a fost îngrijit așa cum trebuie și că asistentele l-ar fi ignorat total.

„Este vinovată, deoarece a greșit la operația aia, a atins un vas de sânge. Cei mai de jos, care îi văd mai de jos, se tratează cu indiferență pentru că poate nu avem puterea să băgăm în buzunare, asta e realitatea”, susține tatăl.

De cealaltă parte, medicii se apără și spun că totul a fost făcut ca la carte. Polițiștii au deschis un dosar penal de moarte suspectă în acest caz. Așteaptă acum raportul medico-legal. Și spitalul a început o anchetă internă.

„Vă asigur, și îi asigur pe toți că am respectat întru totul procedurile medico-chirurgicale. Îmi reafirm întreaga compasiune față de familie cu care empatizez cu toată fiinţa mea”, afirmă Ludmila Geanina Munteanu, medic primar chirurgie pediatrică citată de antena3.