În cursul acestei zile, 13.02.2020, premierul demis, dar şi desemnat, Ludovic Orban, a făcut o serie de declaraţii în cadrul şedinţei de guvern, prin care şi-a sfătuit subalternii să nu pice în metodele pesediste, ci să se ridice la standarde înalte.

Reclamă

„Vreau să vă readuc aminte că săptămâna viitoare, luni, marţi şi miercuri, sunt programate audierile în comisii. Domnule ministru Cîţu, deci, săptămâna viitoare, luni, marţi, miercuri – tocmai de aia v-am atras atenţia, ştiu că sunteţi primul – sunt programate audierile în comisii. Aici, vreau să fiţi la înălţime, avem trei luni de mandat în care am reparat multe din stricăciunile provocate de guvernările habarniste şi rău intenţionate PSD timp de 3 ani de zile. Avem cu ce ne prezenta în faţa comisiilor, nu trebuie să vă pese de votul efectiv, că nu ne judecă parlamentarii născuţi din pixul lui Dragnea, pesedişti sau de alte culori. Acolo important e – audierile vor fi publice – să arătaţi foarte clar ce aţi găsit, ce prostii au făcut cei de dinaintea noastră, cum am reparat ce am putut repara şi, mai ales, care e viziunea noastră şi soluţiile pentru rezolvarea fiecărei probleme”, a spus Ludovic Orban, în deschiderea şedinţei de Guvern.

De asemenea, Orban spune că este timpul ca rezultatele performanţei să înceapă să apară, iar obiceiurile vechi ale demnitarilor nu vor mai fi acceptate de acesta.

Reclamă

„Practic în 3 luni suntem într-o situaţie… avem toate motivele să fim mândri de ce am făcut (…) şi mai ales trebuie puşi la punct, mai ales obraznicii care, după ce au făcut praf bugetul, după ce au făcut praf sistemele publice, după ce au distrus imaginea României, încearcă acum să ne dea lecţii. Nu acceptăm lecţii de la ei, acceptăm lecţii de la alţii mai buni”, a completat Orban.