Reclamă

Din cauza lipsei de personal, sportivii de la Dinamo au fost chemați la ordin, fiind la dispoziția Ministerului Afacerilor Interne pe perioada pandemiei de coronavirus. Dan Savenco, nimeni altul decât căpitanul echipei de handbal Dinamo, a povestit pentru jurnalişti o experiență dramatică din cariera de polițist pe care o desfășoară în zona Aleea Livezilor din Ferentari.

„Nu se gândește nimeni că ești sportiv, poți să fii și Messi. Am văzut ce nu credeam că există și ceea ce nu cred că o să mai văd în viață. Te înfurii, ți-e milă, ți-e teamă, ți-e scârbă, sunt atâtea sentimente ce te năpădesc”.

„E favelă! Nu poți să-ți închipui exact, nu poți să descrii în cuvinte, uitați-vă pe net și apoi înmulțiți cu o sută ca să vă dați seama de realitate. Când am intrat pe stradă, am văzut șobolani mai mari decât o mâță. M-au întrebat colegii: «Ai curaj să intri în blocuri?». Am avut șansa de a merge acolo cu celebrul «Gargamel», m-a dus 10-15 minute prin, nu știu cum să numesc exact, locuințele alea.

Vrei să ajuți, vrei să fugi, nu-ți vine să crezi, dar e un coșmar real. Ceea ce vedeți la TV din filmele americane, din ghetouri, sau viața la țară, în zone sărace… E pistol cu apă, pe lângă ce e în Aleea Livezilor.

Când am ieșit de acolo, le-am spus polițiștilor: Voi, care patrulați pe aici, care trebuie să rezolvați conflicte aici, voi sunteți eroi! Lumea vă înjură, dar cum naiba puteți trăi în stresul ăsta continuu?”, a declarat dinamovistul pentru Libertatea.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro