După o perioadă foarte grea prin care China a trecut din cauza infectării cu noul coronavirus, se pare că apele s-au mai calmat puțin și infectările noi au început să fie din ce în ce mai puține.
Ai Fen, șeful departamentului de urgenţă al spitalului central din Wuhan, a început să povestească despre începuturile coronavirusului și despre cum autoritățile au cenzurat-o cu privire la noul virus necunoscut.
„Dacă colegii mei ar fi fost avertizaţi mai devreme nu ar fi murit. Dacă aş fi ştiut cum va evolua epidemia aş fi trecut dincolo de mustrare. Aş fi vorbit despre asta peste tot ”, a declarat medicul Ai Fen, spunând că nu își dorește decât să se întoarcă în timp.
Medicul Ai Fen este şeful departamentului de urgenţă al spitalului central Wuhan, situat la câţiva kilometri de piaţa de peşte considerată a fi epicentrul epidemiei. Aceasta este a-l doilea medic care a lansat alerta cu privire la coronavirus dar a fost pedepsită pentru că şi-a informat colegii despre pericolul virusului.
Începutul coronavirusului
Pe 30 decembrie Ai Fen a descoperit o infecție pulmonară necunoscută la unul dintre pacienţii internaţi timp de trei săptămâni. Aceasta a sesizat imediat departamentul de boli infecțioase și a lansat o alertă șefilor de departament cu privire la circulaţia unui virus necunoscut şi periculos. Însă, toate informaţiile au fost cenzurate, autorităţile nu au recomandat nicio măsură de protecţie.
După doar câteva ore de la alertă, medicul a fost mustrat de biroul disciplinar al spitalului şi a fost acuzată că dăunează stabilităţii. Acesta a fost acuzată de furnizarea zvonurilor false.
„Mi s-a cerut să nu spun nimănui, nici măcar soţului meu. M-am simţit de parcă singură am ruinat viitorul orasului Wuhan. Am fost disperată. Ei spun că sunt un informator dar eu nu mi-am făcut decât treaba. Ca şi alţi şapte medici, Li Wenliang a fost pedepsit şi apoi chemat de poliţie pentru a dezvălui „zvonuri false”, a declarat Ai Fen pentru revista People.
Timpul a trecut, iar virusul a fost răspândit în mod alertă. La începutul lunii martie în secţia de urgenţă de la Spitalul Central au fost peste 1.500 de pacienți zilnic. Peste 200 de cadre medicale din incinta Spitalului Central au fost infectate. Patru și-au pierdut viața în lupta cu virusul, iar alții sunt în stare gravă.
Când colegul lui Ai Fen Li Wenliang a murit din cauza virusului pe 6 februarie, valul de furie a izbucnit pe rețelele de socializare, cerând libertate de exprimare. Autoritățile au încercat din răsputeri să stingă conflictul, iar în cele din urmă au declarat tânărul medic, erou național.