Cea mai discutată problemă din ultima perioadă este aceea că, după închiderea Sucevei, voi putea urma şi alte judeţe. Totul ţine de evoluţia coronavirusului în teritoriu şi mai ales de românii care nu respect regulile impuse prin Ordonanţe Militare.

Reclamă

În acest context, ministrul de Interne, Marcel Vela, a explicat că în cadrul grupurilor de specialiști sunt analizate toate scenariile posibile pentru ca, în cazul unei urgenţe, să se acţioneze pe cât de prompt se poate.  Pentru moment, răspunsul la întrebarea dacă Bucureștiul  se închide, este „NU”.

Cu toate acestea ministrul Vela a mai  explicat că în funcție de evoluția situației din Capitală decizia s-ar putea schimba în orice moment.

„Alba – neagra” până la momentul unei decizii oficiale, fără scenarii date

”Nu pot să spun eu sau Raed Arafat că vom închide o localitate sau un județ, nici nu putem spune că nu vom închide. Orice vom face pentru a proteja un județ, o localitate se va face doar în urma evoluției și a analizei date de specialiști.

Vă dați seama că voi analizăm orice variantă posibilă. Nu se închide Bucureștiul, astăzi, mâine nu s-a luat nicio decizie. Sunt scenarii pe care noi le analizăm în centre de specialitate cu oameni bine pregătiți. Dacă va fi să luăm o măsură de acest tip nu vom anunța cu o săptămână înainte.

La Suceava toate măsurile luate au fost luate pentru protejarea populației, iar cetățenii acestui oraș sunt un model pentru toată țara. Oamenii au înțeles că luăm aceste măsuri pentru a-i proteja.”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, la Realitatea Plus.