Astăzi, un nou scandal a inundat scena politică din România, după ce ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a anunțat că l-a demis pe Adrian Streinu Cercel de la șefia comisiei științifice anti-Covid din Ministerul Sănătății. Puțini știu însă care este motivul pentru care acesta a fost eliberat din funcție.
Se pare că Adrian Streinu Cercel a fost dat deoparte de la șefia comisiei științifice anti-Covid din Ministerul Sănătății din cauza la ultima sa declarație legată de izolarea bătrânilor de peste 65 ani, declarație care a stârnit panica printre români.
Ce a declarat ministrul Tătaru
„Domnul profesor Streinu Cercel era membru al Comisiei speciale anti-COVID. Era chiar președintele comisiei. Avem discuții, sunt propuneri, dar nu am putut să fiu de acord cu dânsul. De asta am spus că gândim la oportunități, protejăm persoanele vârstnice, dar nu pot fi de acord cu ce a spus.
Apariția acelui „plan de vacanță” nu a făcut decât să extrapoleze anumite gânduri, anumite gândiri. Decizia a fost de a-l demite din funcția de președinte al acestei comisii și i-am comunicat și dânsului acest lucru. Nu mai este președintele comisiei științifice la nivelul ministerului și nici nu mai face parte din această comisie.
În locul domnului Streinu-Cercel, în comisie va intra doamna Adriana Pistol de la Institutul Național de Sănătate Publică”, a fost anunțul lui Nelu Tătaru.
Cum a reacționat Streinu Cercel după demiterea sa
Streinu Cercel a avut numai reacții tranșante după demiterea. Acesta a răspuns nervos la întrebări spunând că cei care au vrut să îl demită „Să facă ce vor, să fie de capul lor și să de ducă toți în bula lor”.