Au trecut trei ani de când U.K. a hotărât prin referendum oficial să iasă din Uniunea Europeană. După atâta timp în care s-au făcut primele formalităţi, s-a decis finalul! Vineri, 31 ianuarie, ora 23.00 U.K, britanicii au părăsit oficial Uniunea.

Schimbările în Marea Britanie nu vor avea loc brusc pentru a nu afecta populaţia. Va urma o perioadă de tranziţie plină de negocieri, până pe 31 decembrie 2020, în care Marea Britanie va continua să aplice reglementările europene.

Cu doar 60 de minute înainte de ieşirea oficială din U.E, premierul englez Boris Johnson a ţinut un discurs oficial. Acesta a vorbit cu teamă şi în acelaşi timp cu speranţă că Brexitul va fi de bun augur în privinţa investiţiilor şi a traiului de viaţă al britanicilor.

Bogdan Aurescu, Ministrul de Externe a declarat că Mare Britanie nu are cum să finalizeze toate procedurile de ieşire din UE în doar un an. „Este un interval destul de scurt de timp. Sunt mulți cei care – inclusiv în instituțiile europene – spun că nu este suficient de mult timp pentru finalizarea acestor negocieri. Prin urmare, va fi un calendar foarte strâns.”

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris pe Twitter că Brexitul nu va afecta colaborarea cu UE.

„Provocările cu care se confruntă Uniunea Europeană, dar și oportunitățile de care se poate bucura nu se vor schimba după Brexit. Vrem să avem cea mai bună relație posibilă cu Marea Britanie, însă aceasta nu va fi la fel de bună precum calitatea de membru”, a postat Ursula. Von der Leyen.