Lupta împotriva coronavirusului este din ce în ce mai aprigă, mai ales pentru medicii din prima linie care mai întâi îi ajută şi îi protejează pe pacienţi şi apoi pe ei. După ce în mediul online au apărut mai multe imagini cu un ambulanțier din Câmpulung Moldovenesc, îmbrăcat într-un combinezon prins cu bandă adezivă românii s-au revoltat.

De altfel, o altă problemă intens discutată este cea a românilor care aşteaptă să treacă graniţele de zile bune. Pentru a clarifica situaţia,  Gabriel Oprea, fost ministru al afacerilor interne și al apararii nationale a comentat fiecare subiect în parte, la Realitatea Plus.

“ Drepturile cetățenilor români trebuie apărate de catre Ministerul de Externe. Dar realitatea este ca pandemia e o situație excepțională pentru intreaga lume. In momentul de față, toate țările se protejează, sunt mult mai riguroase, se iau masuri exceptionale, se circulă cu documente foarte clare.
Despre situația de la Suceava vă pot spune că am luat legătura cu domnul general doctor Paul Oprea, care răspunde acum de spital.
Am discutat despre acest subiect și cu domnul Arafat. Pe doctorul Raed Arafat îl cunosc de când eram ministrul administratiei, în 2003, chiar eu l-am propus și l-am promovat în actuala funcție. Este unul dintre cei mai credibili și mai profesioniști oameni din România. Dânsul va da toate explicațiile necesare din punct de vedere tehnic si sunt convins că va lua toate măsurile pentru ca situația atât din Suceava cât și de la nivel național să poată fi gestionată. Domnul Arafat a spus că a achiziționat 100.000 de costume, a spus că este o anchetă în derulare si sunt convins, așa cum îl cunosc pe domnul doctor Arafat, că va lua toate măsurile după verificările efectuate. Se va tăia în carne vie dacă într-adevar s-a greșit ori s-au facut abuzuri la Suceava”, a declarat Gabriel Oprea.