Noul şef al Comisiei pentru managementul clinic şi epidemiologic al COVID-19 din cadrul Ministerului Sănătăţii este doctorul Adriana Pistol. Imediat după numirea în funcţie, aceasta a făcut noi declaraţii.

„Întâi de toate să setăm care sunt priorităţile acestei Comisii, este o Comisie știinţifică, şi să analizăm toate domeniile pe care le considerăm prioritare, astfel încât să facem nişte propuneri concrete Ministerului Sănătăţii (…). Garantat, fiecare dintre specialităţi a identificat deja nişte nevoi”, a spus dr. Adriana Pistol.

Noua șefă a Comisiei este de părere că numirea pe această funcţie este o adevărată provocare, potrivit mediafax.

„(Numirea reprezintă – n.r.) o responsabilitate morală întâi de toate, mai ales că în componenţa acestei Comisii se află profesonişti de marcă, şi, sigur că îmi înţeleg rolul înainte de toate, pe lângă aportul pentru că sunt epidemiolog, în primul rând organizatoric şi de coordonare a unui grup de oameni care or să-şi exprime opiniile profesionale, aşa văd această Comisie. (…) Este o provocare, nu trăim vremuri foarte liniştite, noi lucrăm aici la Institutul Naţional aproape full time, orice altă provocare poate fi uneori aşa un pic disturbatoare, dar până la urmă este ceva ce este normal”, a mai spus Adriana Pistol.

Medicul profesor Adrian Streinu-Cercel a fost demis de la conducerea Comisiei anti-COVID a Ministerului Sănătății, după ce în presă a apărut planul care prevederea izolarea timp de mai multe săptămâni a persoanelor cu vârsta de 65 de ani. Anunţul demiterii lui Cercel a fost făcut de ministrul Nelu Tătaru.

Înlocuitoarea sa a fost până acum directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică.