Gheorghe Pecingină, deputat PNL, a declarat că politicienii au greșit fiindcă au crescut salariile angajaților de la stat. Acestea lucruri trebuie să înceteze imediat, spune acesta, fiindcă altfel vom continua la nesfârșit, într-un cerc vicios și bolnăvicios.

”La noi se pleacă de la o premisă greşită, la noi, să ajungi la stat e vârful carierei”, a spus Pecingină, la Profit News TV.

Greșelile politicienilor români

El a precizat că în alte state doar cei care sunt la început de drum și care nu își găsesc loc în sistemul privat încearcă să lucreze la stat. Din păcate, în România politicienii au greșit fiindcă au crescut salariile la stat în mai multe domenii nejustificat.

„Vă dau un exemplu, ca fost angajat al Ministerului de Finanţe, ca secretar de stat aveam un salariu destul de mare şi am constatat că unii directori aveau aproape dublu decât secretarul de stat. Lucrurile acestea trebuie să înceteze”, a menţionat Pecingină.

Acesta a mai specificat că angajatorii din mediul privat își fac un buget și știu exact de ce au nevoie și cât trebuie să cheltuiască. Din nefericire, statul român nu face acest lucru și de aceea este nevoit să facă împrumuturi pe piețe externe pentru a asigura salariile de la stat și o parte din pensii.

Declarația șocantă a unui deputat liberal: Partea politică a greșit prin creșterea salariilor!

Deputat PNL: Vom continua la nesfârșit într-un cerc vicios și bolnăvicios

„Lucrurile acestea trebuie să înceteze, altfel vom continua la nesfârşit, într-un cerc vicios şi bolnăvicios”, a arătat el.

Liberalul a mai declarat că ar trebui și statul să fie corect și să înapoieze TVA-ul firmelor.

”Din ce ştiu eu sunt restanţe de aproximativ 3 miliarde, în prima parte”, a spus Pecingină, explicând că la finalul anului era pe zero, a fost un efort bugetar de 5 miliarde şi se ajunsese cu restituirea TVA la zero.

El spune că a lucrat în mediul privat și pentru el antreprenorul este un erou, de aceea ar trebui ca statul să fie corect.