Reclamă

A trecut doar o zi de când la Nyon a fost programată tragerea la sorţi a grupelor pentru Turul de Elită, acesta reprezentând o ultimă fază înaintea Campionatului European Under 17 care va avea loc anul viitor. Reprezentativa României a fost repartizată în Grupa 6. Alături de tricolori se mai află  Anglia, Georgia şi Blegia.

Anul viitor,  Belgia este aleasă gazda partidelor finale programate în perioada 25-31 martie, după cum urmează în programul de mai jos:

25 martie 2020: Belgia – România, Anglia – Georgia
27 martie 2020: România – Anglia, Belgia – Georgia
31 martie 2020: România – Georgia, Anglia – Belgia

Având în vedere că suntem calificați la Turul de Elită, adversarii sunt pe măsură. Ne așteptam să cădem într-o grupă foarte grea. Avem șansa noastră și vom profita de ea. Jucătorii au dovedit la turneul de calificare că suntem o echipă puternică, nu ne temem de adversar, indiferent de numele acestuia. Am format un grup puternic și foarte unit. Avem mare, mare încredere că ne putem califica. Este un examen foarte important pentru acești jucători care au trecut prin multe de-a lungul acestor ani de juniorat și știu cât de mult își doresc să ajungă la un turneu final!”, a fost prima reacție a selecționerului Adrian Văsâi după aflarea adversarilor de la „Elită”, potrivit Federaţiei Române de Fotbal.

Echipa Under 17 a României s-a calificat la Turul de Elită după ce a găzduit turneul de calificare. La acesta, România a obținut două victorii, scor 1-0 cu Rusia și 6-0 cu San Marino, însă a avut parte şi de un eşec atunci când a pierdut contra Elveției, cu scorul de 0-1.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro