Deși sunt atâtea vaccinuri ieșite pe piață împotriva coronavirusului, și zeci de milioane de oameni sunt vaccinați, în continuare situația infectărilor pare că este foarte gravă.

Din acest motiv, multe țări au luat decizii drastice împotriva celor care nu doresc să se vaccineze. Astfel, Ministerul Sănătății din Ucraina a propus extinderea categoriilor profesionare care ar trebui să fie obligate să se vaccineze.

Personalul medical, obligat să se vaccineze

După ce a luat o decizie în acest sens în ceea ce îi privește pe profesori, pe angajații din instituțiile de stat și pe cei din administrațiile locale să se vaccineze împotriva coronavirusului, acum a venit rândul personalului medical și angajaților municipali.

Dacă se împotrivesc și nu se vaccinează, acești angajați riscă să fie suspendați de la locurile de muncă.

Noua listă a categoriilor profesionale care trebuie să se vaccineze include personalul medical, angajaţii din primării şi cei din companiile municipale, a anunţat ministrul ucrainean al Sănătăţii, Victor Liaşko.

Număr record de infectări cu Covid-19 în Ucraina

Ucraina a înregistrat un număr record de cazuri de coronavirus şi de decese asociate COVID-19 în ultimele săptămâni, iar Guvernul de la Kiev a impus lockdown-uri stricte şi a promovat vaccinarea, încercând să limiteze efectele pandemiei.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, Ucraina a înregistrat 3,16 milioane de infectări şi 74.857 de decese asociate COVID-19 de la începutul pandemiei de coronavirus. Totodată, Ucraina este una dintre ţările din estul Europei care înregistrează cele mai mici rate de vaccinare de pe continent.

Doar 8,3 milioane de ucraineni din totalul de 41 de milioane de locuitori din această ţară sunt în prezent vaccinaţi cu schemă completă împotriva COVID-19.

Situație îngrijorătoare și în România

Și în România situația este destul de îngrijorătoare. Chiar dacă numărul infectărilor a mai scăzut, numărul deceselor rămâne în continuare crescut. Apelul specialiștilor este în continuare îndemnul la vaccinare, însă oamenilor le este în continuare frică.