Cercetarea disciplinară asupra polițiștilor ce nu au salvat-o pe Alexandra Macesanu după apelul acesteia la 112, a luat sfârșit, cel puțin pentru o parte din aceștia.
Comisia de disciplina a decis ca Nicolae Alexe, fostul şef adjunct din IPJ Olt, sa fie dat afară din politie, iar Constantin Pistol, şeful Biroului de Investigatii Criminale, cel care a vorbit la telefon timp de 20 min cu Alexandra Macesanu, a primit o sancțiune disciplinară , acesta în următorii 3 ani nu va mai putea avansa în funcție.
“S-a finalizat materialul în Consiliul de Disciplină, astăzi inspectorul general al IGPR a emis decizia de destituire din poliţie pentru adjunctul şef al IPJ Olt, cel care a fost la comanda acţiunii în ziua tragică, Nicolae Alexe. Urmează şi ceilalţi care sunt în concedii medicale”
În plus Ludovic Orban a solicitat o verificare suplimentară asupra organelor de poliție ce urmează a fi cercetate disciplinar „Am solicitarea către dumneavoastră să îi verificaţi. Au intrat în concediu medical. Trebuie verificaţi inclusiv dacă nu sunt bolnavi închipuiţi şi au dispărut de la locul de muncă ca să fugă de consecinţele neîndeplinirii au îndeplinirii defectuoase a atribuţiilor de serviciu”.