Decizie în cazul tragicului eveniment din Galați: Femeia acuzată de omorul fiicei sale, menținută în arest
Tribunalul Galați a decis menținerea în arest preventiv pentru încă 30 de zile a femeii din Galați, Vasilache Eugenia, acuzată de omorul fiicei sale în vârstă de 9 ani. Această decizie vine după ce femeia a fost acuzată că, între 26 și 30 ianuarie 2024, și-a supus fiica la violențe extreme, care au condus la decesul acesteia din urmă. Decizia tribunalului nu este definitivă
Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a precizat că Victima a suferit lovituri repetate, arsuri și a fost comprimată cu mâinile, ceea ce i-a provocat leziuni traumatice grave pe întreaga suprafață a corpului, ducând la un șoc traumatico-hemoragic și, în final, la deces.
Pe lângă acuzata principală, sunt cercetați sub control judiciar și mătușa și unchiul minorului decedat, acuzați de complicitate la omor calificat, complicitate la rele tratamente aplicate minorului și complicitate la violență în familie. Aceștia sunt acuzați că, în perioada anilor 2021-30.01.2024, au avut o atitudine pasivă față de acțiunile violente ale inculpatei, contribuind la perpetuarea acestora.
Autoritățile judiciare continuă investigațiile pentru a stabili întreaga dinamică a evenimentelor și pentru a asigura dreptatea. Tribunalul Galați a hotărât că prelungirea arestului preventiv este necesară pentru buna desfășurare a anchetei.





