Justiția din România a făcut dreptate după 4 ani în cazul lui Mario Iorgulescu. După ce în 2019 a ucis un bărbat, drogat și băut la volan, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal și-a primit pedeapsa finală: 13 ani şi 8 luni de închisoare.
Decizie finală în cazul lui Mario Iorgulescu
La 4 ani de la tragedia din București, provocată de Mario Iorgulescu, instanța a făcut dreptate. Magistrații de la Curtea de Apel București l-au condamnat pe fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal la 13 ani şi 8 luni de închisoare.
În primă instanță, Tribunalul București l-a condamnat pe tânăr la 15 ani și 8 luni de închisoare. Avocații familiei Iorgulescu au atacat decizia, astfel că verdictul care nu mai poate fi atacat s-a dat în octombrie.
În timp ce în instanță Mario a fost reprezentat de tatăl său, Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal din România, avocații săi au încercat în fel și chip să-l scape de închisoare.
Amintim că imediat după accidentul din 7 septembrie 2019, tânărul a fost trimis la o clinică în Italia. Acolo și-a petrecut ultimii ani din viață, familia lui invocând faptul că acesta ar avea probleme psihice.
Apărătorii săi legali au încercat să schimbe acuzațiile, însă magistrații nu au acceptat. Mario Iorgulescu a fost condamnat pentru ucidere din culpă în cazul morții tânărului de 24 de ani, zdrobit de bolidul de lux al acestuia.
În noaptea neagră în care tânărul s-a urcat beat și drogat la volan, a gonit pe șoselele din capitală cu 143 km/h. Testele efectuate ulterior au arătat că consumase cocaină, un drog foarte puternic. Mario plecase de la o petrecere și era furios, căci se certase cu partenera lui.
Din cauza vitezei, dar și a substanțelor interzise, în combinație cu alcool, a pierdut controlul mașinii și l-a lovit în plin pe tânăr. Mario Iorgulescu a scăpat, cu răni grave, iar familia l-a trimis imediat peste hotare.
Rămâne de văzut dacă judecătorii din Italia vor decide să-l repatrieze în România, unde-și va ispăși pedeapsa.