Decizie de ultimă oră. Armata începe angajările fără concurs

Ministerul Apărării Naționale anunță, prin intermediul unui comunicat oficial emis în această seară, că mărește echipa de eroi salvatori. Astfel, începând de marți, 24 martie, românii care vor să facă parte din Ministerul Apărării Naționale, se pot înscrie pentru posturi, fără  să susțină concurs.

Angajări temporare în sistemul medico-militar

„În contextul eforturilor întreprinse de autoritățile publice pentru limitarea răspândirii noului coronavirus (COVID-19), Ministerul Apărării Naționale a demarat măsurile necesare pentru suplimentarea numărului de posturi din sistemul medico-militar în vederea încadrării cât mai rapide a acestora, în conformitate cu prevederile Decretului 195, din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Angajările se vor face pentru o perioadă de șase luni, condițiile generale și cele specifice posturilor care urmează a fi încadrate, punctele de contact, documentele necesare și termenele de trimitere a cererilor de angajare urmând a fi publicate de fiecare unitate medico-militară pe site-ul propriu și pe site-ul central al MApN – https://www.mapn.ro/cariera/index.php.

Sunt disponibile funcții de medici în diferite specialități (boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, medicină de urgență, medicină de laborator, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, igienă, medicină internă, medicină de familie), asistenți medicali și farmaciști, în spitalele militare, institutele și centrele medicale ale MApN, din București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara.

Măsurile întreprinse de Ministerul Apărării Naționale au rolul de a crește capacitatea de reacție și reziliență a sistemului medico-militar, angajat cu forțe și mijloace în efortul coordonat de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru prevenirea și limitarea efectelor COVID-19, precum și pentru realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice din țară”, se arată în comunicatul remis de Ministerul Apărării Naționale.

Lasă un răspuns

România primește o altă veste grea. Unde va lovi iarna în următoarele zile

Cafenelele din Iași fentează criza coronavirusului! Au găsit o metodă inedită de a ajuta medicii