Lovitură pentru românii care lucrează cu contracte part-time. Curtea Constituţională a decis ca salariile celor care lucrează în regim part-time să rămână suprataxate.
Guvernul a luat în luna august a anului 2022 o serie de măsuri pentru modificarea Codului Fiscal. Printre decizii s-a numărat și suprataxarea contractelor part-time, care vor fi impozitate întocmai ca cele cu normă întreagă.
Opoziția a contestat decizia suprataxării contractelor part-time
Decizia urmează să se aplice indiferent de numărul de ore pe care angajatul îl petrece la locul de muncă.
Opoziția a luat măsuri în acest sens și a depus o sesizare la Curtea Constituțională, prin care a cerut eliminarea acestei suprataxări.
Parlamentarii USR şi cei neafiliaţi aparţinând partidului Forţa Dreptei au motivat atunci că modificarea la Codul Fiscal ar fi neconstituțională.
Împreună cu Forța Dreptei, contestăm la Curtea Constituțională legea de aprobare a ordonanței care a readus nedreptatea suprataxării muncii part-time, pentru a opri un Guvern care se luptă cu cei ce muncesc cinstit. Domnul premier Ciucă a semnat o ordonanță care a închis 180.000 de contracte de muncă., a transmis atunci opoziția.
Suprataxarea muncii part-time rămâne
Dar în ciuda argumentelor aduse și a valului de îngrijorare la nivel național că firmele vor renunța la angajații lor part-time, Curtea Constituțională a decis să respingă această cerere.
Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate a Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr.16/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative şi alte măsuri financiar-fiscale, precum și a dispozițiilor art.I pct.68 [cu referire la introducerea alin.(5) ind.6 – alin. (5) ind.9 în art.146 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal] din Ordonanța Guvernului nr.16/2022., se arată în comunicatul oficial.
Ultima speranța a românilor: un proiect de lege depus de USR
În urma acestei decizii, USR continuă să conteste decizia Guvernului de a taxa contractele part-time ca și cum ar fi full-time.
În acest sens, Uniunea Salvaţi România anunţă că va depune zilele următoare un proiect de lege pentru modificarea Codului fiscal în sensul eliminării suprataxării contractelor part-time.
Partidul din opoziție a mai transmis că efectul pe care l-a avut această hotărâre a Guvernului a avut efecte dezastruoase asupra pieței muncii. 47.000 de contracte de muncă au fost închise în doar câteva luni.