OceanGate nu va mai pune alte vieți în pericol. Asta după ce compania specializată în organizarea expedițiilor la epava Titanicului, a făcut anunțul așteptat de milioane de oameni. Oficialii acesteia au confirmat suspendarea tuturor operațiunilor comerciale. Totul în urma tragicului incident în care submersibilul lor, numit Titan, a fost pierdut în Oceanul Atlantic.
OceanGate a suspendat „cursele morții”
Anunțul a fost făcut pe site-ul companiei. Săptămâna trecută, OceanGate continua să promoveze călătoriile către epava Titanicului pe site-ul lor. Chiar și după ce cinci persoane, inclusiv directorul general al companiei, au pierit într-o astfel de călătorie. Într-un final, în urma evenimentelor tragice, OceanGate a decis să suspende toate expedițiile și operațiunile comerciale.
Călătoria către epava Titanicului, care costa 250.000 de dolari. Aceasta presupunea o coborâre cu submersibilul la o adâncime de aproximativ 3.800 de metri sub apă.
Adâncimea poate fi comparată cu de aproximativ zece ori înălțimea Empire State Building. Submersibilul Titan, care avea o lungime de 6,5 metri s-a scufundat pe 18 iunie. Conform planului, se anticipa că va reveni la suprafață după șapte ore. Din păcate, contactul cu submersibilul s-a pierdut la mai puțin de două ore de la plecare.
O operațiune complexă de salvare a fost lansată imediat în încercarea de a-i salva pe pasagerii submersibilului. Datele de atunci arătau că aceștia aveau rezerve de aer pentru aproximativ patru zile.
Cu toate acestea, s-a descoperit ulterior că submersibilul a suferit o „implozie catastrofală” la scurt timp după scufundare. Ceea ce a dus la moartea instantanee a celor cinci bărbați aflați la bord.
Resturile submersibilului Titan, găsite la o distanță de 488 de metri de epava Titanicului și la o adâncime de aproximativ 4 kilometri sub nivelul apei, au fost aduse la țărm în St. John’s, provincia canadiană Newfoundland și Labrador.
Acestea au fost transferate de o navă a Pazei de Coastă americane într-un port din Statele Unite, unde vor fi analizate de anchetatori.
Cei cinci bărbați care au pierit în accident au fost identificați. Rush, omul de afaceri britanic, Hamish Harding, scafandrul francez Paul-Henri Nargeolet, miliardarul pakistanez Shahzada Dawood și fiul său în vârstă de 19 ani, Suleman Dawood.