Diego Armando Maradona a încetat din viață pe 25 noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani. Cauza decesului a fost insuficienţă cardiacă acută, în timp ce se recupera, după o operaţie suferită la creier. La aproape doi ani de la dispariția starului argentinian, procurorii care au anchetat moartea lui au cerut ca personalul medical să fie urmărit penal. Doctorii care l-au tratat sunt acuzați de „omor din neglijenţă”. 

Medicii care l-au îngrijit pe Maradona, acuzați de omor

Diego Maradona, cel supranumit El Pibe D’or, a murit pe 25 noiembrie 2020. Moartea fostului fotbalist argentinian a lăsat în urmă multe controverse. Autopsia lui Diego Maradona a arătat faptul că fostul campion mondial a decedat în urma unui edem pulmonar acut secundar şi a unei insuficienţe cardiace cronice exacerbate. În plus, el suferea și de o cardiomiopatie dilatată.

Acum, procurorii din Argentina au cerut ca doctorii care l-au tratat pe Maradona să fie judecați pentru omucidere din neglijență. Ancheta a arătat că „omisiunile” şi manevrele defectuoase ale celor opt cadre medicale însărcinate cu îngrijirea lui Maradona l-au pus pe acesta într-o „situaţie de neputinţă”, notează agenția de știri argentiniană Telam. Se pare că Maradona a primit un tratament „inadecvat”, care a dus la o agonie lentă.

Cei care l-au tratat pe Diego Maradona sunt neurochirurgul şi medicul de familie Leopoldo Luque, psihiatrul Agustina Cosachov, psihologul Carlos Díaz, coordonatorul medical Nancy Forlini, coordonatorul de asistenţă medicală Mariano Perroni. Cu toții riscă pedepse cu închisoarea cuprinse între 8 şi 25 de ani.

Fostul fotbalist a fost abandonat și de propriile fiice

Avocatul lui Diego Maradona, Matias Morla, a susținut că fiicele fostului star argentinian Dalma şi Giannina „l-au furat şi l-au abandonat în ultimii ani”.

„Dacă Diego s-ar trezi şi m-ar acuza de ceva este faptul că nu am avut grijă de Rocio Oliva (fosta sa parteneră). A iubit-o pe Rocio şi a luptat până la moarte cu Dalma şi Giannina, pentru că s-a simţit trădat şi furat. Eu sunt cel care a stat cu Maradona şapte ani şi am petrecut tot atâtea sărbători de Crăciun, iar el se uita la telefon şi nu-l suna nimeni. Maradona a fost abandonat, a murit singur”, a spus Morla într-un interviu acordat canalului America.