Fie în prezența familiei, fie într-un cadru cu totul special, cerere în căsătorie a fost întotdeauna percepută ca o tradiție romantică. Știți cu adevărat originea sa istorică, care datează de sute de ani?
De la cele mai clasice la cele mai extravagante, cererile în căsătorie au evoluat de-a lungul timpului. Dar ar fi bine să ne adâncim în trecut pentru a-i înțelege mai bine originile. Mai ales că această practică nu a fost atât de sentimentală pe cât s-ar fi putut crede!
Cum a luat naștere tradiția cererii în căsătorie?
În trecut, nu am vorbit despre o căsătorie „din dragoste”. Căsătoriile erau de obicei aranjate pentru alianțe strategice între două familii sau din motive financiare. La acea vreme, deși se bucurau de anumite libertăți, femeile nu aveau puterea de a lua decizii importante și nu se bucurau de niciun drept ca atare.
Potrivit tradiției, atunci când un bărbat își alegea viitoarea soție pentru căsătorie, trebuia să o ceară în căsătorie direct de la tatăl tinerei. Acesta din urmă avea puterea de a accepta sau de a refuza această cerere în căsătorie. Apoi a trebuit să se bazeze pe statutul și pe veniturile materiale ale viitorului ginere pentru a se asigura că fiica lui va fi ferită de lipsuri de orice fel.
De foarte multe ori, când era vorba de tineri, afacerea se încheia între tații celor ce urmau să se căsătorească. Prin urmare, cei în cauză nu au avut cu adevărat un cuvânt de spus și au trebuit să se supună dorinței părinților lor. Mai mult, fetele erau încă foarte mici pentru a-și asigura viitorul și a-și putea întemeia o familie.
La acea vreme, exista conceptul de „manus” (mâna), acesta simbolizând puterea legală a tatălui asupra fiicei sale. Cerându-i mâna, această putere ar fi, prin urmare, transferată viitorului soț. Acesta din urmă ar avea astfel controlul asupra soției sale, considerată acum membru cu drepturi depline al familiei sale. Rețineți că acest concept nu se aplica numai femeilor, ci și persoanelor înrobite.
De-a lungul timpului, din fericire, cererea în căsătorie a evoluat în maniere, luând o turnură mai romantică și sentimentală. Propunerea vine cu un inel de logodnă și bărbatul îngenunchează în fața persoanei cu care dorește să se căsătorească. Tocmai, acest ultim obicei, care datează din Evul Mediu, a inversat aspectul supunerii femeilor față de bărbați.