Reclamă

Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta limba română fără expresii sau proverbe? Cu siguranță, conversațiile ar fi plictisitoare, cu un limbaj de lemn și fără strălucire.

Dar spre norocul nostru, limba română este plină de expresii, împrumutate și din alte civilizații, dar și proverbe 100% românești, unele transmise din moș strămoș, încă de pe vremea dacilor.

Tu știi de unde vine expresia „fumezi ca un șarpe”?

Înainte de a lansa vreo ipoteză, trebuie spus că tutunul a ajuns în Ţările Române în epoca fanarioților, care la rândul lor preluaseră obiceiul de a fuma de la turci.

Așadar s-a născut o altă zicală românească celebră, și anume „a fuma ca un turc”, care face referire la cineva care fumează mult.

O explicație ar fi legată tot de epoca fanariotă. Ciocoiul autohton ar fi fost asociat cu un șarpe, adică viclean, iar cum obiceiul de a fuma avea mare legătură cu fanariotul. Șarpele metaforic vorbind, ar fi putut duce la expresia „a fuma ca un șarpe”.

Sursa: Social Media

Dar cu toate acestea este foarte greu de înțeles cum s-a ajuns ca șarpele să fie asociat cu fumatul. Mai ales că nu se cunoaște în istorie o astfel de reptilă trăgând cu nesaţ din ţigară.

Este posibilitatea ca această asociere să se tragă de la binecunoscuta narghilea. Mai precis, de la ţeava lungă şi flexibilă care leagă vasul în care se află apa aromată de muștiucul prin care se inspiră aburul. Tocmai forma șerpuită a țevii ar fi putut duce imaginaţia către un şarpe.

Această expresie nu există și în Occident

O a doua explicație a originii expresiei „a fuma ca un șarpe” pleacă de la sinonimele învechite pentru cuvintele  șarpe, zmeu și balaur. Cu toții știm că aceste creaturi din basme apar scoțând fum pe nări și pe gură, așa că o metaforă cu șarpele fumând este posibilă.

Ar mai fi o ipoteză pentru istorica zicală, dar puţin probabilă, care face referire la una dintre cele mai valoroase pipe din lume realizată la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Denumită de colecţionari „pipa rece din Staffordshire”, aceasta este făcutădin porţelan, iar pe ea se află încolăcit un şarpe.

Astfel, după ce străbate „şarpele”, fumul ajunge la fumător complet rece. Totuşi, expresia „a fuma ca un șarpe” nu există în Occident.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro