Reclamă

Adelina Pestrițu este una dintre cei mai cunoscuți influenceri români. Are o comunitate extrem de mare pe contul ei de Instagram, locul unde postează extrem de des. De câteva luni, vedeta s-a gândit să ofere lecții de bune maniere, ilustrate prin clipurile video pe care le postează. 

Și pentru că cei care o urmăresc sunt persoane extrem de curioase, s-au întrebat de unde preia vedeta informațiile legate de gesturile pe care oamenii trebuie să le întreprindă, sau nu, atunci când se află în societate.

Adelina Pestrițu a spus de unde se inspiră pentru realizarea clipurilor video despre moda bunelor maniere

Vedeta consideră un factor important cunoașterea regulilor de bază pentru a ne comporta în societate. Astfel, are grijă să ofere internauților cele mai importante sfaturi.

În cadrul unei postări pe Instagram, vedeta a mărturisit că își preia informația exact din Codul Bunelor Maniere.

Social Media

,,P.1. Codul Bunelor Maniere ne recomandă să evităm să ne trosnim degetele sau să ne testăm elasticitatea falangelor, măcar când suntem în prezența altor oamenii.
Aceasta manie agasantă, dupa cum o declară chiar Codul, poate deveni extrem de enervantă pentru cei din jurul nostru.

P.2. Codul ne spune scurt și la obiect că în categoria greșelilor de nepermis este și ridicatul ciorapilor/dresurilor în văzul lumii.
Putem face asta într-un spațiu privat, acasă sau în baie.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Adelina Pestritu (@adelina.pestritu)

P.S. Acest video face parte dintr-o serie de Reels, din care vom învața împreună, lucruri elementare despre cum să adoptăm un comportament potrivit în societate. Pe unele le cunoaștem deja, însă pe altele le vom descoperi, tot împreună, pe parcursul acestor episoade, sper eu folositoare și de implementat într-o societate cât mai civilizată. #reels”, a fost mesajul care a însoțit postarea vedetei, referitoare la trosnirea degetelor în public.

,,Le iau din Codul Bunelor Maniere și le filmez. Mă bucur că sunt utile pentru voi! Și pe mine mă ajută mult”, a menționat Adelina Pestrițu, într-un comentariu pe pagina ei de Instagram.

 


Reclamă

Share.

22 de ani, studentă în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele comunicării la „Universitatea din București”. „Bobocel” în presă, la început de drum, dar cu o desagă de determinare în spate, vrea să crească în domeniul pe care îl iubește cel mai mult și pe care a ales să pășească încă din băncile școlii. Își dorește să devină un jurnalist profi, corect și își dezvolte creativitatea, pentru a realiza materiale autentice și calitative!

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro