Cristina Pucean nu mai are nevoie de nicio introducere. Vedeta a muncit până a transformat cea mai mare pasiune a sa într-o sursă sigură de venit. Dansul a făcut-o celebră, însă, în afară de talent, contează foarte mult și imaginea pe care o afișează în fața fanilor.
Cristina Pucean este una dintre cele mai de succes dansatoare de la noi. Aproape că nu există videoclip în care să nu apară, iar maneliștii „se bat” pentru prezența ei scenică. Pucean are programul destul de încărcat, dar nu refuză niciodată să muncească, mai ales că face ceea ce îi place.
Cristina este atrasă de dans încă de la o vârstă fragedă. Tot atunci, a început să apară în diverse videoclipuri, însă nu era la fel de faimoasă ca acum. Dansatoarei nu i-a fost greu să ajungă la statutul de vedetă, mai ales că are un talent incontestabil.
Cristina Pucean a evoluat în câțiva ani cât alții într-o viață
Pucean a avut nevoie doar de ambiție și determinare pentru a ajunge să danseze în videoclipurile celor mai cunoscuți maneliști. Meritul îi aparține, iar faptul că munca ei era răsplătită la adevărata valoare a motivat-o mereu. Pe parcurs ce devenea din ce în ce mai cunoscută, Cristina Pucean a început să pună accent și pe aspectul fizic.
Dansatoarea a avut mereu trăsături superbe, însă a vrut să atingă perfecțiunea. Deși susține că nu are operații, Cristina a mai trecut cabinetul medicului estetician pentru „mici intervenții”. Toate au fost non-invazive, cu excepția implantului mamar pe care și l-a dorit extrem de mult.
Recent, odată cu lansarea piesei „16 ani” de la Mira, pe internet au început să circule imagine din adolescența mai multor vedete. Printre ele se numără și Cristina Pucean, iar diferențele sunt notabile. Mai mult decât cele legate de aspectul fizic sunt cele vestimentare. Acum, dansatoarea se îmbracă cu cele mai scumpe haine și a adoptat un stil care o reprezintă în totalitate.