Cătălin Botezatu are tot ce și-ar putea dori un bărbat de succes. Creatorul se bucură zilnic de roadele muncii sale, iar cariera lui este în plină ascensiune. Chiar dacă pe plan personal lucrurile nu sunt la fel de roz, Botezatu nu se plânge.
Cătălin Botezatu trăiește pe picior mare. Creatorul nu s-a uitat niciodată la bani atunci când a venit vorba de mofturile lui. Deși pare că aruncă cu banii în stânga și-n dreapta, Cătălin este foarte chibzuit. Chiar el a declarat cu câteva săptămâni că este foarte atent la partea financiară.
Talentul lui Cătălin Botezatu a fost mereu apreciat și recompensat pe măsură. Din primii lui bani care nu au fost deloc unii puțini, Bote și-a cumpărat primul lui apartament. Se pare că de atunci a prins gustul imobiliarelor, iar acum investește constant în acest domeniu.
Recent, Cătălin a devenit proprietarul unui apartament în Dubai. Pentru bijuteria de zeci de metri pătrați, Cătălin Botezatu a scos din buzunar 350.000 de euro. Nu este deloc o sumă de neglijat, dar se pare că designerul a gândit foarte bine această mișcare. Cătălin speră ca în timp să își scoată, de cel puțin trei ori, întreaga investiție.
Casele pe care le deține Cătălin Botezatu nu sunt locuite
Partea interesantă de abia de acum urmează. Cătălin duce un stil de viață lipsit de griji, iar declarația lui de avere sigur arată foarte bine. Totuși, până la vârsta asta, Bote nu a reușit să se așeze la casa lui. Nici la propriu, nici la figurat. Oricât de ciudat ar părea, creatorul încă locuiește în chirie.
Motivul pentru care face asta este unul cât se poate de simplu. Lui Botezatu nu îi place să stea prea mult timp în același loc. Pentru a nu se confrunta cu monotonia unei singure locuințe, Cătălin Botezatu alege să stea pe perioade scurte în chirie.
„Nu sunt adeptul proprietăților și să fac multe case. În România am început să stau 2-3 ani într-o locație; poate chiar închiriată, dar să am o priveliște superbă, să mă mut constant.
Deși nu vreau să fiu ipocrit, la momentul acesta am proprietăți multe în România: la munte, la mare, în București. Nici măcar nu sunt închiriate cele în care nu stau”, a declarat Cătălin Botezatu pentru EGO.ro.