Cu toții știm cât de fericit a fost Irinei Columbeanu când a aflat că Monica Gabor îl va face tată pentru prima oară.

Mândru nevoie mare, afaceristul a donat atunci o sumă importantă pentru a dota o anumită sală din spitalul în care a născut Monica. Iată ce s-a întâmplat cu donația lui Irinel Columbeanu peste ani.

Donația lui Irinel Columbeanu ajunsă în paragină
În 2007, Monica Gabor a rămas însărcinată cu Irinel Columbeanu. La acea vreme, fostul fotomodel visa la o naștere în apă, motiv pentru care a căutat o clinică specială din București. Numai că – surpriză – la acea vreme nu exista un spital care să-i permită să facă asta. Irinel Columbeanu s-a oferit atunci să doteze o clinică din București cu o sală de naștere în apă.

Culmea e că nici Monica Gabor, dar nici o altă femeie din România n-a născut în acea cadă, din acel salon. Cada de zeci de mii de euro a sfârșit într-un depozit, la salon, pentru că nu era dotată cu tot ce trebuie. Chipurile, Irinel Columbeanu a comandat cada fără accesoriile punerii ei în funcțiune. Astfel încât, cada nu a fost funcționabilă. Cada a rămas în posesia spitalului, drept donație din partea lui Irinel Columbeanu.

Patru ani mai târziu, mariajul dintre cei doi soți a ajuns la final. Cei doi au divorțat, iar micuța Irinuca a rămas în custodia tatălui său. Monica Gabor, în schimb, s-a mutat peste Ocean, unde l-a cunoscut pe actualul ei partener de viață, Mr. Pink.