Reclamă

În urmă cu ceva timp, Dana Săvuică a început să acumuleze câteva kilograme în plus. Iar atunci când a văzut că doar hainele XL îi mai sunt bune, vedeta a spus „stop” și a luat atitudine. Aceasta intenționa să apeleze la lipoaspirație, însă a primit în schimb o dietă salvatoare.

Dana Săvuică s-a confruntat cu kilogramele în plus, iar medicul Dana Miricioiu a reușit să o facă să scape de ele natural, prin dietă, fără intervenții chirurgicale. Mai exact, atunci când a văzut nu reușește să mai stăpânească acul cântarului, Dana Săvuică a decis să treacă pragul cabinetului medicului.

Inițial vedeta își dorea să spulbere kilogramele în plus prin intermediul unei proceduri de lipoaspirație. Însă medicul a refuzat să facă procedura și a îndrumat-o spre un alt drum.

„Ajunsesem la măsura XL. Eu care purtam M-L. Deci medium spre large și ajunsesem la XL. Eram disperată! Acum nu trebuie să fiți supărate pe mine. Doamnelor, cele care aveți forme rubensiene și poate purtați XL sau XXL. Pentru mine a fost așa, o dramă. Am trecut așa la o măsură în câteva luni de zile.”, declarat Dana Săvuică, potrivit ego.ro.

De la XL la silueta de vis! Dieta prin care Dana Săvuică a reușit să spulbere kilogramele în plus
Instagram

Ce dietă a urmat Dana Săvuică

Medicul Dana Miricioiu a îndrumat-o pe vedetă să urmeze o dietă echilibrată, bazate pe mai multe mese pe zi, bogate în alimente cu puține calorii, dar care au foarte mulți nutrienți. Această dietă este una des folosită și este concepută de doctorii care pregăteau pacienții cu probleme mari de greutate pentru operația de micșorare a stomacului.

„Este o dietă peste care am dat întâmplător. Un prieten de-al meu l-am văzut după două săptămâni și era jumate. Am spus: «Dumnezeu, nu pot să cred, ce s-a întâmplat cu tine?» Și mi-a spus: «M-am întâlnit într-o benzinărie cu o cunoștință de a mea care stă în Suedia și mi-a zis cum am problema asta că nu pot să slăbesc, că noi avem o dietă minunată pe care o avem de 40 de ani.»

El a luat dieta și după ce am văzut rezultatul, am început să studiez dieta. Mi-am comandat-o și eu și am văzut că rezultatele sunt incredibile. Eu nu credeam în diete. Este făcută de doctorii care pregăteau pacienții pentru sleeve gastric. Pentru că aveau risc operator, aveau 100-120 kilograme și aveau nevoie să slăbească rapid și sănătos. Au creat această dietă pentru ei, în 1981.”, a declarat medicul Dana Miricioiu, potrivit sursei citate.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro