Deși are 85 de ani, Florin Piersic continuă să fie foarte activ din punct de vedere profesional. Având în vedere că se apropie Crăciunul, actorul are în următoarea perioadă un program foarte încărcat. El va pleca din România pentru a susține câteva spectacole.
Mai exact, Florin Piersic urmează să urce pe scenă, în Belgia. Celebrul actor din filmul „Mărgelatu” urmează să joace în piesa „Străini în noapte”, care o să fie pusă în scenă la Bruxelles. Aceasta va fi prima prezență pe scenă, după o pauză de doi ani.
„Vineri plec în Belgia, unde voi sta trei zile și voi avea spectacol cu piesa „Străini în noapte’. Urmează pentru mine o perioadă agitată, pentru că, în luna decembrie, voi merge în Dubai, la invitația lui Dan Negru, vom filma emisiunea de Crăciun, care deja a devenit tradițională.
Citește și: Adriana Trandafir, viața după competiția „Asia Express”. „Trebuie să merg la psiholog!”
Le-am trimis deja organizatorilor un scurt film, realizat la mine acasă. S-au speriat ăștia că vine Florin Piersic, și lumea vrea să meargă la spectacol! Sala „Excelsior”, unde se va juca piesa, va fi pe cât posibil de plină, evident, respectând condițiile impuse de restricții.
Mă voi întoarce la Bruxelles, după doi ani de la ultimul recital pe care l-am susținut, în fața românilor de acolo. În ciuda problemelor cauzate de pandemie, mi-a dat telefon domnul Ciprian, organizatorul evenimentului, care mi-a spus că nu poate amâna spectacolul, pentru că toată lumea s-a bucurat că vin să joc acolo. Sunt fericit că oamenii mă iubesc, în continuare, așa cum vă iubesc și eu pe voi toți, iar emisiunea pe care v-o pregătesc de Crăciun va sta și ea, mărturie”, a declarat Florin Piersic pentru fanatik.ro.
Actorul va avea spectacole și în Dubai
Spectacolul din Belgia nu este, însă, singurul. După Bruxelles, actorul va pleca în Dubai, acolo unde alături de Dan Negru va filma o ediție specială de Crăciun.
„Va fi un fel de emisiune diferită, față de ce ați văzut până acum, în sensul în care, spre exemplu, nu voi recita versuri. Subliniez sintagma „un fel de emisiune!”. Eu voi aduce fotografiile făcute în diverse călătorii și îmi voi reaminti, în fața telespectatorilor, momentele trăite în vremurile respective.
Vă voi arăta pozele pe care le-am făcut în Cuba, în Anglia, în Franța și în alte țări pe care le-am vizitat. Mi-am dorit, însă, foarte mult, ca emisiunea să fie filmată într-o altă atmosferă decât aceea cu care v-am obișnuit până acum. Din acest motiv, filmarea din Dubai va fi, deopotrivă, inedită și oportună.”, a mai spus Florin Piersic.
Ce spune Dan Negru despre spectacolul de Crăciun
Actualul proiect al lui Dan Negru este, așa cum spune și Florin Piersic, complet diferit de cele realizate cu ocazia altor sărbători.
„Doream să pregătesc cu Florin ediția anuală, de Crăciun. Tema este „Călătoriile lui Piersic” și mi-am dat seama că el nu a arătat niciodată fotografiile sale cu personalități precum Fidel Castro, Pablo Picasso sau Fernandel. Am căutat un loc exotic, nu o sală de spectacol, așa cum am mai făcut.
Așadar, ne-am gândit să găsim o locație specială. Spre exemplu, ce ar fi să-l vedem pe Piersic, pe malul mării? Contează mult și faptul că Florin nu a mai mers până acum în Dubai, astfel că va fi o experiență pe măsură și pentru el. Până la urmă, am descoperit o grădină superbă, dar, de aici înainte, aș vrea să păstrez misterul asupra secretelor acestei emisiuni…”, a spus Dan Negru, potrivit aceleași surse.
Citește și: Dorian Popa a oferit răspunsul. Cât costă o casă în cartierul construit de el?