A deveni părinte este un aspect privit cu siguranță cât se poate de subiectiv. În modernismul actual, opiniile legate de acest statut se împart în diferite categorii. Unii tineri văd acest moment ca pe unul deosebit de important în evoluția lor.
În același timp, numeroase alte persoane vor să amâne cât mai mult un astfel de context al vieții. De asemenea, mai există și un procent mare al generației actuale care nu agreează ideea de a avea copii.
Toate aceste noi aspecte ale societății actuale au explicații psihologice.
De ce mulți tineri nu se mai visează întemeind o familie?
Statutul de părinte este fără doar și poate nobil. Acesta vine cu numeroase bucurii, dar și cu multe alte responsabilități. În ultima perioadă însă s-a constat o dorință acerbă a multor tineri de a renunța la această etapă de împlinire a vieții.
De altfel, în acest sens au și repere la care să se raporteze. În jurul lor, în lumea mondenă sau la orice pas, poți întâlni cu ușurință persoane tinere care nu se văd într-un astfel de context al vieții.
Mulți dintre psihologi sunt de părere că în astfel de cazuri, o parte dintre cei care refuză să devină părinți au trecut printr-o experiență aparte în familie. În termeni specifici aceștia se numesc „copii parentificați”.
Această categorie de tineri au fost nevoiți în copilărie să ia parte la diverse contexte deloc plăcute în familie. Se consideră că aceștia au fost în unele cazuri în situația în care și-au „crescut” proprii părinți din punct de vedere emoțional. Cum? Ajutând sau sfătuind mereu părintele blamat în conflictele familiale.
Astfel, pentru că au preluat pe umerii lor tineri responsabilitatea și povara emoțională a părinților, nu se mai văd într-un astfel de context.
Soluția ar fi cu siguranță ca percepția asupra întemeierii familiei să fie schimbată în societate. Modelul conviețuirii benefice oricui este în mod cert în sânul familiei. De altfel, biserica încurajează acest proces împlinitor al vieții.