,,Survivor România” nu este doar competiția care testează condiția fizică sau limitele concurenților. La pachet, vin și o serie de riscuri pe care și le asumă concurentele din Republica Dominicană.
Pericolul la care sunt expuse femeile de la ,,Survivor România”
Competiția ,,Survivor România” nu este deloc ușoară pentru participanți, mai ales pentru femeile din ambele tabare. Umiditatea are un nivel destul de ridicat. De asemenea, condițiile sunt destul de grele pentru concurente întrucât stau mai tot timpul cu picioarele în apă, echipamentul pentru joc este mereu ud și pot ajunge să se confrunte cu probleme de ordin ginecologic.
Una dintre concurentele care s-a plâns este Otilia Bilionera, care a mărturisit aseară că nu este deloc ușor să reziști în Republica Dominicană. Condițiile sunt extrem de grele, nu au acoperiș propriu-zis deasupra capului și nici la capitolul mâncare nu stau deloc bine.
„Noi suntem femei, avem ovare, eu am văzut moartea cu ochii. M-au salvat medicii din Turcia în ultimul moment, mi-au scos doi litri de sânge din abdomen. Nu mai am ciorapi uscați, plouă mereu și în baracă sunt băltoace de apă…”, a spus în cadrul ediției difuzate aseară, Otilia Bilionera.
Nu numai că se expun la probleme destul de mari în ceea ce privește umiditatea, dar nici igiena nu este una prea bună. Concurenții nu au dreptul la produse precum șampon, balsam, nici măcar săpun. Aceștia sunt nevoiți să se spele în apa sărată a mării.
Simona Hapciuc este cea care a făcut aceste dezvăluiri într-un live de pe contul de Instagram, în urmă cu un an.
,,Atunci când ploua, dormeam așa în ploaie. Nu este nimic fake, este fix cum se vede la televizor, nu avem WC-uri, mergem în junglă, nu avem hârtie igienică, ci folosim frunze. Nu avem decât apa mării în care ne spălăm, însă tot împuțiți suntem…”, mai declara Simona Hapciuc, într-un live făcut anul trecut.