După ce logodna Prințesei Beatrice a umplut inimile admiratorilor Casei Regale din Anglia cu bucurie, se pare că tânăra a fost nevoită să își amâne petrecerea de logodnă care urma să aibă loc în Londra.

Motivul acestui eveniment nefericit este unul destul de trist: scandalul în care a fost implicat recent tatăl său, Prințul Andrew.

Beatrice și logodnicul său, omul de afaceri italian Edoardo Mapelli Mozzi, au optat în schimb pentru un eveniment mai intim, organizat în apartamentul unul prieten de-al cuplului. Nunta va avea loc în continuare anul viitor.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Prințul Andrew a fost nevoit să renunțe la titlul și la atribuțiile sale regale. Totul s-a întâmplat rapid, însă decizia luată de el a fost cea corectă. Datorită scandalului în care a fost implicat, imaginea Familiei Regale a fost afectată, iar acest lucru este pur și simplu inadmisibil. El s-a consultat cu mama sa, Regina Elisabeta a II-a, și a decis să se retragă de bunăvoie din viața politică și regală. Prințul a fost de părere că munca caritabilă a întregii familii și eforturile depuse de ei nu trebuie să fie afectate în fața publicului din cauza lui.

După acest incident, Prințul Charles a declarat că își dorește să reducă numărul membrilor familiei care să aibă atribuții regale. Atunci când va fi rege, singurii care vor reprezenta oficial Casa Regală vor fi el și cei doi fii ai săi, William și Harry, împreună cu familiile lor.