Reclamă

După aproape șase ani de succes, trupa O-Zone s-a destrămat! Hitul „Dragostea din tei” a depășit granițele țării, iar formația ar fi încasat peste 10 milioane de euro la vremea respectivă. Despărțirea celor trei membri ai trupei a fost un șoc pentru fani. Aceștia au tot sperat că trupa o să reia concertele, dar ruptura se pare că este una definitivă. 

Deși au trecut 17 ani de la destrămarea trupei O-Zone, abia acum ies la iveală problemele care au dus la separare. Cât timp au cântat împreună, Dan Bălan, Arsenie Todiraș și Radu Sîrbu aveau o relație excepțională, însă după ce trupa nu a mai existat, acuzațiile au început să curgă. Nici până în ziua de astăzi, cei trei nu au reușit să facă pace.

De ce nu-și mai vorbesc foștii membri ai trupei O-Zone

În urmă cu câțiva ani, Todiraș Arsenie mărturisea că Dan Bălan s-a schimbat enorm după ce formația a ajuns în topurile muzicale din întreaga lume. Se pare că faima l-a transformat radical pe solistul de peste Prut.

De aceeași părere era și Radu Sîrbu, care dezvăluia indirect cum au stat lucrurile în trupa O-Zone.

Într-un film documentar, Dan Bălan și-a vorbit colegii de rău, lucru care i-a nemulțumit pe Arsenie Todiraș și Radu Sîrbu. Dan Bălan făcea mărturisiri conform cărora colegii săi au reușit doar datorită lui, el fiind adevăratul star al trupei O-Zone.

foto; arhivă personală

„Trecutul meu este o experiență din care am învătat mai mult decât aș învăța într-o facultate, o experiență de viață și din greșeli am reusit să învăt.

Cel mai important lucru este sa fii recunoscător pentru ceea ce ți se întâmplă și să încerci să tinzi spre mai mult, dar să mulțumești”, declara și Radu, dezamăgit de ce a putut să spună Dan Bălan.

Arsenie Todiraș, cuvinte dure la adresa lui Dan Bălan

Recent, Arsenie Todiraș a fost invitat în platoul emisiunii lui Cătălin Măruță și a fost nevoit să accepte provocarea sosurilor iuți.

Prezentatorul tv l-a rugat să numească 3 cuvinte care l-ar descrie pe fostul lui coleg de trupă, Dan Bălan. Arsenie Todiraș i-a aruncat din nou acestuia acuzații grave.

„Răutăcios, un pic zgârcit și mofturos. Dacă îmi cereai mai multe defecte, mai spuneam, dar ai cerut trei. Mai avea”, a declarat Arsenie, la PRO TV.

În prezent, Arsenie Todiraș locuiește în Turcia de mai mulți ani, alături de iubita lui, dar continuă să activeze în domeniul muzical. La fel și Dan Bălan, care își continuă separat cariera muzicală, iar Radu Sîrbu și-a înființat propria casă de discuri.


Reclamă

Share.

Alina Anghel, jurnalist cu peste 8 ani de experiență. Vine în echipa substantial.ro pentru a vă pune la curent cu tot ceea ce se întâmplă în lumea mondenă și nu numai. Evenimentele la care a participat au ajutat-o să cunoască o mulțime de personaje din lumea showbizului și este gata să dea ora exactă atunci când vine vorba de știri de calitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro