Reclamă

Delia este una dintre cele mai cunoscute și cele mai apreciate artiste de la noi din țară. De-a lungul timpului, aceasta a muncit constant la imaginea ei și a reușit să fie una dintre cele mai reprezentative din domeniul ei. Acum, Delia se descurcă de minune pe cont propriu, însă, înainte de asta, a cântat într-o trupă.

Delia este una dintre cele mai bune voci din industria muzicală. Pentru a ajunge la nivelul din prezent, artista a muncit din greu și a făcut anumite sacrificii. Fiecare efort a meritat din plin, căci, în prezent, cariera ei nu mai are nevoie de nicio prezentare. Un rol extrem de important în cariera ei l-a jucat Nick, fostul ei coleg din trupa N&D.

Înainte de a deveni un nume sonor în lumea muzicală, Delia a fost remarcată de Nick de la N&D. El a fost cel care i-a dat artistei aripi și curaj să se lanseze în industria muzicală. Deși nu totul a decurs așa cum se aștepta, Nick nu regretă nicio secundă gesturile sau sacrificile pe care le-a făcut pentru Delia.

De ce s-a despărțit Delia de partenerul ei. „Nu se împărțea corect”
Social media

Și, totuși, se pare că artista nu a știut să-i mulțumească așa cum ar fi trebuit sau așa cum se aștepta Nick. În timp ce artistul făcea sacrificii pentru trupă, Delia l-a lucrat „pe la spate”. Mai exact, aceasta încerca să afle cum este pe cont propriu, așa că a început să discute cu nimeni alta decât Andra.

Delia și-a urmărit scopul

Nick a fost extrem de deranjat de gestul artistei, mai ales că nu se aștepta niciodată ca Delia să facă una cu asta. Ba mai mult, una dintre probleme a fost și cea legată de bani, așa cum probabil era de așteptat. Nick a recunoscut că totul a fost împărțit 50%-50%, doar că el a contribuit și pe alte părți pentru care Delia nu i-a mulțumit.

„Mi s-a părut că am fost lucrat pe la spate legat de discuțiile Deliei cu Andra. Nu mi-a zis că vrea să încerce solo. Întâi s-a documentat să vadă cum e, să nu cumva să plece degeaba. Apoi a plecat.”

Și, totuși, motivul pentru care a trecut prin asta este dat de forma contractului pe care l-au avut cei doi. Sau, mai bine zis, de absența lui.

„Nu pot spune motivul real al despărțirii, dar cred că se împărțeau banii prea nasol în 2. 50%-50%. Eu scriam tot, compuneam, băgam benzină etc. Am lăsat de la mine ca să meargă trupa ok. Dar nu a fost bine. Am fost dezamăgit de ruptură, pentru că proiectul a fost sufletul meu”, spunea Nick acum ceva timp, potrivit cancan.ro.


Reclamă

Share.

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro