„Regele Revelioanelor”, așa cum a fost supranumit de către public, Dan Negru, a răbufnit. Motivul? Salariile pe care le primesc vedetele de televiziune au stârnit reacții din partea prezentatorului.

Unele voci susțin că prezentatorul ar încasa una dintre cele mai mari sume din rândul celor care apar pe micul ecran. Acest lucru se datorează că de cele mai multe ori emisiunile sale erau lider de audiență, iar timp de 21 de ani consecutiv revelioanele sale au înregistrat audiențe record. Negru nici nu a aprobat, nici nu a dezmințit aceste informații. Cert este un lucru: acesta este enervat până la culme când vine vorba de acest subiect. Totodată acesta și-ar face public salariul, însă cu o condiție.

 “Ce mă enervează cel mai tare e că nu sunt publice salariile! Mie mi-ar plăcea să fie publice, adică să nu existe confidențialitatea aia. Eu sunt primul care aș veni, i-am și zis la un moment dat Andreei Esca să ieșim amândoi cu salariile. Jimmy Fallon, de exemplu, zice cât câștigă. A început San Remo zilele astea, ăia își fac publice câștigurile! ”  declară vedeta Kanal D.

Sursa: Social Media

Vă reamintim faptul că în luna ianuarie a acestui an Dan Negru a părăsit postul de televiziune Antena 1 după 21 de ani. Prezentatorul de televiziune a trecut în curtea Kanal D și nu bate pasul pe loc. Îndrăgitul prezentator pune bazele noii sale emisiuni de cultură generală ce va fi difuzată chiar din primăvara acestui an.

Dan Negru va prezenta un show de cultură generală la Kanal D

Show-ul de cultură generală care va avea premiera în curând este socotit de Dan Negri ca fiind un pariu, atât pentru el, cât și pentru televiziunea la care tocmai s-a transferat.

 “Concursul creierelor e pariul pe care-l punem in televiziune, la Kanal D . În primul pas aducem cel mai simplu și ușor de înțeles quiz din istoria televiziunii mondiale.

Azi am dat drumul înscrierilor. Cultura generală este tot ce oamenii au și maimuțele nu au. Să o arătam și la televizor! E o provocare! E o schimbare! Dar dacă nu schimbi, nu crești și dacă nu crești, nu trăiești! Cultura generală la televizor in concursuri quiz.” a afirmat Dan Negru