Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au cununat în mod religios pe 22 august, în timpul pandemiei. Deși au fost rstricții, cei doi nu au suferit, deoarece au preferat să fie ceva restrâns doar cu apropiații la Chișinău. Evenimentul a avut loc la câteva zile după cununia civilă.

Chiar dacă cei doi s-au căsătorit, Cleopatra nu și-a schimbat numele de familie, iar Edward Sanda a vorbit despre acest lucru în cadrul unei emisiuni.

„Fiecare cu numele lui. Am zis că dacă suntem amândoi artiști… oricum pe YouTube și la concerte sau în presă, lumea s-a obișnuit ca ea să apară așa și n-avea sens”, a spus Edward Sanda.

Social Media

Și-au petrecut luna de miere în Sicilia

La câteva săptămâni după ce au avut cununia, cei doi soți au plecat în luna de miere, unde s-au distrat pe cinste. Ca locație, aceștia au mers în Sicilia, o regiune superbă din Italia. Cleopatra și Edward și-au încântat fanii cu multitudinea de fotografii postate pe rețelele de socializare, iar mulți dintre internauți i-au felicitat. Deși, au existat extrem de multe aprecieri, au apărut și câțiva care le-au criticat alegerile în privința nunții. Cei doi nu și-au dorit nași, iar Edward Sanda a transmis un mesaj urmăritorilor în acest sens.

 „Da! Se poate și fără nași! Da! Se poate și în adidași în loc de pantofi! Da! Se poate să fie și mai simplu! Da! Se poate să fie așa cum vrei tu și nu cum vor alții! Renunțați vă rog la preconcepții învechite care nu mai fac parte din secolul ăsta! Se poate să iubești, să te căsătorești și să trăiești fericit și dacă nu faci 10 de00000 de tradiții și obiceiuri că „așa se face”! E alegerea noastră să nu ținem cont de ceea ce au ținut alții”, a fost mesajul transmis Edward Sanda pe Instagram.