A trecut ceva timp de când Amna a divorțat și pare că s-a obișnuit cu ideea de a fi singură.

Amna este un exemplu pentru toate femeile care o urmăresc și nu numai. Artista își crește de câțiva ani singură băiețelul și nu i-a fost deloc ușor. Totuși, nu a disperat și s-a descurcat exemplar pe cont propriu.

În ultima vreme, Amna a trecut prin multe episoade care au fost, mai mult, o lecție de viață pentru ea. Artista nici nu credea, vreodată, că va ajunge în punctul în care va divorța de soțul ei. Din păcate, destinul i-a arătat că nu totul este perfect, iar separarea a fost inevitabilă.

David, băiețelul ei a rămas în grija artistei și nu a fost deloc ușor pentru ea să treacă prin astfel de transformări. Imediat după divorț a urmat pandemia, o perioadă care a anulat toate concertele artistei. Amna a recunoscut că acele luni au fost cele mai grele din punct financiar. Vedeta a fost dispusă să facă orice pentru binele copilului ei.

Lipsa banilor, dar și faptul că trebuie să îi ofere un trai bun lui David au împins-o pe Amna să participe la „Survivor”. Din păcate, parcursul ei în competiție nu a fost unul prea lung. La întoarcerea în țară, artista a realizat că decizia ei l-a afectat foarte mult pe cel mic. David ajunsese să creadă că mama lui nu îl iubește, iar asta a durut-o cel mai tare pe Amna.

De ce nu se grăbește Amna să își găsească un iubit. „Nu e o prioritate asta”
Facebook

Amna: „Viața este mult mai mult decât un bărbat”

Acum, vedeta și-a revenit din punct de vedere financiar, iar agenda ei este plină de concerte. Dacă pe plan profesional îi merge foarte bine, nici pe cel sentimental nu se poate plânge. Momentan, Amna nu se grăbește să înceapă o nouă relație.

Vedeta este mult mai chibzuită acum și gândește de două ori înainte de a face un lucru. Amna nu și-a făcut o prioritate din a avea un bărbat în preajma ei, mai ales că se simte foarte bine așa cum este acum.

„Nu e o prioritate pentru mine. Eu cred că dacă te focusezi pe asta, nu se întâmplă. Văd foarte multe femei focusate pe asta și obosesc să mă uit la ele. Nu despre asta e viața”, a povestit Amna.

@wordsofthesouls #viata #barbat #lecti #new #fy #viral #dragoste #fericire ♬ Unstoppable Cover by Britton – Britton

Distribuie

27 de ani, absolventă a Facultății de Sociologie și a Facultății de Drept din cadrul Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Lucrează în presă de aproape 3 ani și este responsabilă de materialele publicate pe zutv.ro. Este pasionată de social media și nu îi este străin niciun tool de promovare online.