Viviana Sposub și George Burcea sunt împreună de mai bine de un an și se iubesc la fel de tare a în prima zi. Având în vedere că relația le merge ca pe roate, fanii celor doua vedete se întreabă în fiecare zi când se vor căsători.
Până de curând, Viviana Sposub a fost implicată suta la sută în proiectul „Bravo, ai stil! Celebrities”, iar iubitul ei a susținut-o trup și suflet. Dar acum emisiunea s-a terminat și toată lume așteaptă ca cei doi să anunțe că sunt gata să facă cel mai important pas.
De ce nu s-au căsătorit, de fapt, George Burcea și Viviana Sposub până acum
Invitată în platoul de la Wowbiz, Viviana Sposub a vorbit despre experiența „Bravo, ai stil! Celebrities”, dar și despre nunta cu George Burcea.
„Nu m-a cerut, pentru că George are niște treburi de rezolvat și situația este puțin mai complicată, dar când va fi liber de contract, cu siguranță. Încercăm să vină de la sine, să facem totul pas cu pas.
Dacă oamenii se așteptau să fiu cerută, eu nu mă așteptam. Gala Mireasa cred că rămâne una dintre favoritele mele, a fost prima gală pe care am câștigat-o și prima în care George m-a însoțit. Mai este timp până o să mă vedeți mireasă”, a declarat Viviana Sposub în exclusivitate pentru sursa menționată mai sus.
Cum a reacționat George Burcea, după ce Viviana a pierdut finala „Bravo, ai stil!
Întrebată cum a reacționat iubitul ei, George Burcea, după ce a pierdut finala de la „Bravo, ai stil!, Viviana a făcut o mărturisire cât se poate de emoționantă.
„După finală m-am dus către el. Nu ne-am spus nimic, ne-am uitat unul la altul și într-un final mi-a zis: Tu ești câștigătoarea mea!”, a adăugat Viviana Sposub, vedeta care a pierdut în fața lui Ruxi marea finală a emisiunii de la Kanal D.