Andreea Bălan a vorbit pentru prima dată cu sinceritate despre drama din cauza căreia nu mai poate avea copii niciodată. Vedeta a mărturisit la XNS că după nașterea celei de-a doua fiice, Clara, nu a mai fost aceeași femeie.

În martie anul trecut, pe când o aducea pe lume pe cea de-a doua fetiță a sa, Andreea Bălan a suferit un stop cardiac și era cât pe ce să moară, iar după a trebuit să fie operată de mai multe ori. Lucru care a adus-o și în imposibilitatea de a face copii. Din motive medicale, artista nu va mai putea deveni mamă niciodată. Plus de asta, vedeta a rămas cu o traumă extrem de adâncă pentru totodeauna.

”Momentul de anul trecut a fost o cumpănă. Pentru că eu am pierdut și o parte din mine, eu nu mai sunt întreagă și n-am spus niciodată de ce nu mai pot să fac copii. Și nici nu știu dacă am să spun vreodată, dar eu nu mai sunt la fel”, a dezvăluit Andreea Bălan în urmă cu câteva zile.

I s-a oprit inima pentru câteva secunde
La câteva zile după ce a născut-o pe Clara, Andreea Bălan a povestit clipele cumplite prin care a trecut. ”Imediat după ce am pupat-o pe fetiță am intrat stop cardio-respirator și a început resuscitarea. Mi s-au administrat medicamente și cred că medicamentele m-au făcut să uit ceea ce s-a întâmplat cu cinci minute înainte”, a dezvăluit vedeta, la o emisiune TV. Andreea Bălan a explicat ce a cauzat problema din timpul nașterii.

”Nu se întâmplă doar la cezariană. Se poate întâmpla și când naști natural și acel lichid ajunge în fluxul sanguin (…) Un minut a durat resuscitarea. După ce m-au cusut, m-au redeschis pentru că am început să sângerez și au început să curețe tot ce era acolo”, a spus Andreea Bălan, câteva zile mai târziu.

La o săptămână de la naștere, Andreea Bălan a ajuns din nou la spital şi a fost operată de urgenţă după ce a suferit o hemoragie masivă, iar medicii au observat că s-au format mai multe hematoame sub prima operaţie. Abia câteva săptămâni mai târziu, Andreea Bălan putea să spună că e bine și că poate să-și continue viața.