Andrei Dascălu este dorit de multe femei, în urma participării sale la Survivor România. Datorită aspectului său fizic, el a reușit să le cucerească, dar din păcate pentru ele, acesta nu își dorește în clipa de față o relație serioasă. A fost împreună cu Roxana Ghiță pentru câteva zile, dar lucrurile nu au funcționat între ei, așa că la câteva zile distanță au luat-o pe drumuri separate și fiecare și-a văzut de drumul lui.

Andrei Dascălu, dezvăluiri sincere despre trecutulul său

„Știu că în ultimul timp am declarat că mi-aș dori o relație, am fost ironic și cred că toată lumea și-a dat seama de asta. Nu caut relație, sincer, vreau să îmi văd de treaba mea, momentan. Am multe pe cap, multe de rezolvat și nu cred că este momentul să intru într-o relație.”, a declarat Andrei Dascălu.

El a mai mărturisit că era ironic, când a spus că își dorește o relație. Cea mai importantă acum este cariera lui în box, pentru care muncește din greu. Nu a negat, însă, că dacă va apărea o femeie pe care să o considere potrivită pentru el ar accepta să fie împreună. Are o reținere în ceea ce privește relațiile, din cauza momentelor grele de care a avut parte în trecut și nu este pregătit pentru noi dezamăgiri.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

„Totuși, dacă va apărea cineva în viața mea, sper să aibă câteva calități: să fie înțelegătoare, comunicativă și să aibă încredere în mine. Dacă o fată are aceste trei atuuri, cred că vom avea o relație frumoasă. Am întâlnit fete care îmi spuneau ceva, dar atitudinea lor arăta altceva. Va avea încredere din partea mea, dar îi voi arăta cu timpul. M-am deschis față de mulți oameni în trecut și am fost rănit. Recunosc, am o reținere atunci când vine vorba despre a avea o relație cu cineva, dar asta pentru că am trecut prin experiențe grele în trecut. Dacă va fi să cunosc pe cineva, îmi doresc înțelegere, comunicare și încredere, asta îmi doresc de la o fată. Cu siguranță dacă dau de o astfel de persoană, vom avea o relație frumoasă, de lungă durată„,a mai spus el.