Doamnele și domnișoarele știu că trebuie să aibă mereu o manichiură și o pedichiură perfectă. Pe de altă parte, nu toate manichiuristele sau pedichiuristele cunosc detaliile și riscurile atunci când se ocupă de esteticul clientelor. Indicat este ca, atunci când aveți colțuri încarnate, să mergeți la un medic specialist. Deseori, oamenii se expun la riscurile apariției unor infecții periculoase, fără să își dea seama.
Panaritiu, infecție a pielii care afectează unghia, respectiv cuticula
Panaritiul poate avea cauze infecțioase și apare în urma pătrunderii unor agenți infecțioși precum: streptococul, stafilococul, bacterii gram-negative, bacterii anaerobe, Candida albicans prin bariera dintre unghie si tegument.
Cel mai frecvent implicat organism infectat în apariția panaritiului acut este stafilococul auriu, iar în panaritiul cronic este reprezentat, în principal, de Candida albicans.
Traumatismele la nivelul unghiei, urmate de infecție, pot duce la dezvoltarea paronichiei, în cazul în care rana nu este curățată corespunzător, nu sunt îndepărtate țesuturile deteriorate și drenarea este ineficientă. Leziunile apărute ca urmare a unor contuzii, alte traumatisme, pot favoriza apariția panaritiului.
Panaritiul mai poate apărea ca urmare a unei manichiuri sau pedichiuri realizate în condiții necorespunzătoare, cu instrumente care nu au fost sterilizate eficient sau prin agresarea repetata a zonei.
Simptome ale panaritiului
Simptomele panaritiului sunt asemănătoare, indiferent de formă, acută sau cronică. Infecțiile acute apar mai repede și nu durează foarte mult, iar cele cronice se dezvoltă mai încet și se întind pe parcursul mai multor săptămâni.
În ambele cazuri, apar următoarele simptome:
- Piele dureroasa, roșie și sensibilă în jurul unghiei;
- Zona este umflată și fierbinte la atingere;
- Apariția unei bășici (săculeț cu puroi) în zona unde este localizată infecția;
- Modificarea formei unghiei, diferită de cea normală, până la ruperea acesteia;
- Schimbarea culorii sau a texturii unghiei, în cazul în care infecția este de durată.
Este bine de știut că panaritiul poate apărea la oricare deget de la mână sau de la picior, iar primul semn este inflamarea pielii din jurul unghiei, care se înroșește.