Reclamă

Potrivit unui studiu recent, lumina artificială afectează metabolismul prin suprimarea nivelului de melatonină. Melatonina este produsă de către organism, în mod normal, în timpul nopții.

Melatonina este hormonul pe care organismul oamenilor, dar și cel al animalelor, îl produc pe timpul nopții. Acesta este responsabil pentru reglarea metabolismului.

social media

Motivul pentru care nu este bine să dormim cu lumina aprinsă în cameră

Un studiu recent, arată că utilizarea luminii artificiale poate afecta organismul. Această cercetare a fost realizată folosindu-se de datele obținute prin satelit. În cele din urmă, s-a putut vedea în ce țări populația folosește cel mai des lumina artificială.

Oamenii de știință care au realizat acest studiu au luat în calcul și alți factori, precum data nașterii sau obiceiurile alimentare. S-a mai luat în calcul și procentul de populație urbană în raport cu cea rurală.

Mai mult, aceste date au fost comparate cu cele privind nivelul obezității în țările respective. Așadar, s-a ajuns la concluzia că lumina artificială este cel mai important factor al acestei afecțiuni.

Specialiștii au mai arătat și că, cu cât dormi mai puțin, cu atât vei mânca mai multe alimente a doua zi. Acest lucru poate afecta și orele la care luați masa, iar mâncatul la orele târzii din noapte poate duce la creșterea în greutate.

Organizația Mondială a Sănătății a arătat că aproximativ 1,9 miliarde de adulți au probleme cu greutatea. 600 de milioane dintre aceștia sunt obezi. Mai mult, cercetătorii spun că suprimarea de melatonină din corp, poate duce chiar la cancer mamar sau cancer de prostată.

Cu toate acestea, dacă veți dormi cu lumina aprinsă, nici somnul nu va fi unul odihnitor, sau mai mult, nu veți putea dormi suficient. Acest lucru te va face să fii puțin mai alert în ziua următoare. Astfel, veți fi foarte obosit, iar acest lucru poate fi foarte periculos, dacă spre exemplu, conduceți o mașină.


Reclamă

Share.

Am absolvit facultatea de jurnalism din cadrul universitatii Hyperion in anul 2021. Recent, am lucrat intr-o companie multinationala (Multidisciplinary Digital Publishing Institute) ca editor de productie in limba engleza. Sunt o persoana modesta, matura si curioasa. Fiind la inceput de cariera doresc sa ma perfectionez si sa-mi dezvolt abilitatile si cunostiintele.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro