Daniela Gyorfi a deschis un dubiect extrem de dureros pentru ea. În cadrul unei emisiuni online, cântăreața a făcut una dintre cele mai sfâșietoare mărturii din viața sa. Motivul pentru care nu a luat parte la înmormântarea tatălui său este șocant pentru toată lumea.
Daniela Gyorfi și-a pierdut ambii părinți, la o distanță de 4 ani, însă doar pe mama ei a avut ocazia să o jelească pe ultimul drum. Aceasta a fost răpită de o boală în urmă cu 8 ani. Însă la o distanță de 4 ani Dumnezeu i l-a luat din viața ei și pe tată, tot din motive de sănătate.
De ce nu a mers Daniela Gyorfi la înmormântarea tatălui
Au trecut 4 ani de la decesul tatălui ei. Însă abia acum și-a făcut curaj să povestească drama prin care a trecut. Daniela nu a reușit să fie lângă părintele care a crescut-o în ultimele clipe, deoarece nu a fost nici măcar anunțată că el a decedat. Cei doi nu prea mai păstrau legătura din cauza unor probleme familiale, însă nu se aștepta ca o asemenea veste să nu îi fie dată.
Părinții artistei de origine maghiară erau divorțați, iar tatăl se și recăsătorise în momentul în care fosta lui soție a murit. Astfel, Daniela l-a anunțat pe bărbat, prin intermediul soției lui, că mama sa a decedat. Aceasta i-a transmis că este mai bine că mama biologică a murit deoarece se lupta cu paralizia. Reacția ei a durut-o atât de mult pe vedetă, încât de atunci a rupt legătura și cu tatăl ei.
Cum a aflat Daniela Gyorfi de decesul tatălui ei
Nimeni nu se aștepta, cu atât mai puțin cântăreața, ca o asemenea veste importantă să nu ajungă imediat și la ea. Însă, abia în urmă cu doi ani, artista a aflat de tragedia care se întâmplase. Daniela a fost anunțată printr-o scrisoare că e citată să meargă să facă succesiunea părintelui său. Nu se putea un scenariu mai sumbru de atât prin care să afle.
„Cea mai mare lovitură pentru mine a fost că acum vreo doi ani de zile, în 2019, am primit acasă în cutia poștală o citație că să mă prezint că am să fac o succesiune a defunctului Gyorfi Ioan Dionisie, care a decedat în 2017. Nu m-au anunțat și n-am înțeles…Am înțeles că era bolnav, dar nu știu cât de bolnav a fost”, a povestit Daniela Gyorfi.