Reclamă

Într-o lume plină de studii ale numeroaselor de grupuri de cercetători, religia, astrologia, filosofia par să se piardă din atenția publicului larg. În momentul actul astrologia este considerată o pseudo-știință, premisa sa este că corpurile cereşti, soarele, luna, planetele, constelaţiile au influenţă sau sunt corelate cu evenimente terestre.

De ce crede omul în astrologie?

Pentru că există un mister nedeslușit cu adevărat de știință, în mod clar, anume: de ce existăm? Este o nevoie de-a ne satisface această curiozitate, cum am putea dacă nu printr-o minune, versus o întâmplare ca oricare alta, ce am alege între coincidență și o taină ceva mai măgulitoare. Asemenea religiei, astrologia este plină de înțelesuri abstracte și încântătoare.

Pozitivismul științific ar fi trebuit să ne fi laicizat în totalitate de la Descartes încoace, dar cogito-ul cartezian nu a rupt legăturile omului cu spiritualitatea înțeleasă la nivel mistic (de trăire sufletească).

Există un factor psihologic ce ne conduce la credinţa aceasta care poate părea absurdă în horoscop, tocmai nevoia aceasta de „Dumnezeu” sub diferitele sale forme. După ce omul își asigură lucrurile de bază ale existenței sale, va încerca să-și explice enigma vieții și a morții.

Omul este un „animal special” care are puterea de a raționa, de a media asupra vieții sale. Teribila sa soartă de-a ști că va muri, fără să poată opri asta. Atunci de ce s-a născut? Tocmai pentru că există un factor misterios și nobil la baza existenței sale. Este dorul lui după lume anterioară perfectă. Omul este veșnic prin natura lui, spune Creștinismul, trebuie doar să repare un lucru stricat mai demult.

Pe de altă parte, știința, vine din spate cu argumente de tip psihologic, anume, consideră că efectul forer este cel care ne face să ne punem încrederea în datele cu iz de predestinare ale astrologiei. Acesta face parte din fenomenul de acceptare prin care se descrie tendința generală a omului de-a accepta foarte multe informații doar dacă sunt despre ei.

Acesta este un fenomen tratat de mai mulți psihologi și… grupuri de cercetători… Care ar explica de ce oamenii cred în practici magice, astrologie… cititul în cafea, teste de personalitate, enigme, mistere etc. Potrivit acestui fenomen psihologic des întâlnit, în care oamenii consideră că rezultatele unor teste de personalitate, le descriu foarte bine personalitatea, în ciuda faptului că sunt super generale și deloc reale.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro