Se pare că pentru femei este mult mai greu să spună „te iubesc”. Deși bărbații încercau să înțeleagă care este explicație, nu au găsit un răspuns concret și au dezvoltat diferite supoziții.
În cele mai multe cazuri, bărbații sunt primii care spun ceea ce simt, iar așteptata mărturisire nu întârzie să apară, atunci când un bărbat simte. Dacă pentru ei este mai ușor, nu la fel este și în cazul iubitelor lor. La ce concluzie au ajuns cercetătorii și de ce femeile își mărturisesc mult mai târziu iubirea.
De ce bărbaților le este mai ușor să spună „Te Iubesc” decât femeilor
Femeile spun cu 15 zile mai târziu decât bărbații, potrivit unui studiu. Cercetătorii au făcut un studiu care a implicat șapte țări. Dintre toate, bărbații din șase din cele toate țări au fost primii care au făcut primul pas și și-au mărturisit sentimentele. Astfel, la bărbații a durat 108 zile, pe când la femei 123.
De asemenea, pe baza analizelor s-a ajuns la concluzia că bărbații se îndrăgostesc mult mai repede decât femeile și își fac mult mai repede curaj. În schimb, femeile stau mult pe gânduri și analizează minuțios fiecare cuvânt sau gest al bărbatului, iar teama de suferință în urma mărturisirii sentimentelor le pune o piedică în a fi sincere. Ele așteaptă mai mult timp pentru a-și clarifica sentimentele și a fi sigure că bărbatul de lângă ele merită să afle că îi poartă sentimente puternice. Femeile sunt mult mai vulnerabile și au mai multe frici. De aceea, multe dintre ele spun „Te Iubesc” după ce bărbatul a spus primul.
Bărbații sunt mai hotărâți și atunci când știu că iubesc o femeie. Vor face tot posibilul să demonstreze asta. Bărbatul este vânător și poartă o luptă pentru cucerirea femeii.
O altă concluzie la care au ajuns analiștii are legătură cu raportul dintre bărbați și femei. Mai exact, în locurile unde erau mai mulți bărbați decât femei, bărbatul spune mai repede cele două cuvinte. Teama ca un alt bărbat să le ia locul crește dorința de a face primul pas.