Reclamă

Sărbătorile de iarnă vor aduce un eveniment neașteptat pentru Familia Regală a Angliei. Prințul Harry și soția sa, Meghan Markle au decis anul acesta să nu se alăture restul familiei pentru Crăciun și să îl petreacă alături de mama lui Meghan, Doria Ragland.

Să alegi să îți petreci sărbătorile alături de altcineva decât în mod normal nu este un lucru ieșit din comun, însă pentru Familia Regală este ceva destul de neașteptat. În fiecare an, Regina Elisabeta își petrece Crăciunul alături de toată familiea sa, la Sandringham. Acest lucru a devenit o tradiție în trândul Casei Regale, însă se pare că Ducele și Ducesa de Sussex au ales să se depărteze de obiceiuri.

Care ar putea fi motivul acestei alegeri? Neînțelegerile dintre cei doi prinți, William și Harry ar putea fi principala cauză a acestu eveniment.

Cu toate acestea, Casa Regală a făcut un anunț oficial prin care a declarat că alegerea celor doi soți este susținută în întregime de Regină și că acest lucru nu va afecta sub nici o formă festivitățile deja stabilite. De asemenea, și ceilalți membrii ai Familiei Regale au fost înștiințați și s-a primit acordul și din partea lor.

Ce se întâmplă în prezent în viața lui Harry și a lui Meghan?

Pe lângă neînțelegerile lui Harry cu William, există și mulți alți factori care i-ar fi putut determina să aleagă să se retragă puțin de la activitățile roiale. Meghan și Harry duc momentan un război cu presa britanică, iar acest lucru contribuie la nivelul de stres din viața lor.

Pe lângă asta, este și primul Crăciun al micuțului Archie, de aceea este de înțeles de ce proaspeții părinți își doresc un cadru mult mai intim pentru acest eveniment. Într-un interviu recent, Ducele și Ducesa de Sussex au declarat că pentru moment aleg să se concentreze exclusiv doar pe familia lor.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro